Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi bărbaţi, condamnaţi la închisoare în cazul atentatului cu bombă de la Piatra Neamţ

Publicat in Romania TV, marți 15 octombrie 2013 ·

Ovidiu Popa, inculpat cercetat în dosarul atentatului cu bombă vizând o persoană din Piatra Neamţ, a fost condamnat de către o instanţă a Curţii de Apel Bacău la 15 ani de închisoare pentru tentativă la omor calificat, distrugere şi nerespectarea regimului materiilor explozive.

Ovidiu Popa îşi recunoscuse vina în timpul efectuării cercetărilor. De asemenea, pentru complicitate la aceleaşi infracţiuni, la care se adaugă şi deţinere de droguri de risc, Emil Cristofor, din Târgu Ocna, a primit o pedeapsă de 7 ani de închisoare.

Cei doi pot face recurs, care se poate judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procesul în cazul respectiv, început în ianuarie 2013, continuă, însă, în arest preventiv aflându-se alţi trei inculpaţi Daniel Pădurariu, Cosmin Irinel Lăcătuş şi Petrica Jâtaru, toţi cercetaţi pentru tentativa de asasinare a interlopului din Piatra Neamţ, Bogdan Mararu.

Potrivit DIICOT Neamţ, membrii grupării intenţionau să incendieze două spaţii comerciale din Piatra Neamţ, iar trei persoane au fost prinse în flagrant în timp ce încercau să amplaseze o bombă artizanală cu exploziv militar sub maşina lui Bogdan Mararu. Deflagraţia s-ar fi putut produce la pornirea autoturismului.

Anchetatorii susţin că personale condamnate, dar şi ceilalţi trei suspecţi ar fi primit, fiecare, câte 15.000 de euro dacă explozia îşi atingea scopul şi Bogdan Mararu era ucis.

Daniel Pădurariu, cunoscut în lumea interlopă, este bănuit ca ar fi comandat atacul terorist de la Piatra Neamţ. El l-a angajat pe Cosmin Lăcătuş să se ocupe de montarea bombei sub maşina lui Mararu şi să incendieze două sedii de firma. La rândul lui, Cosmin Lacătuş şi-a angajat două ajutoare, pe Ovidiu Popa şi pe Emil Cristofor drept executanţi.

Gheorghiţă Mararu, fratele celui vizat de acest atentat, lider al lumii interlope din Piatra Neamţ, fusese asasinat cu focuri

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Navă sub pavilion Tanzania scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe: Căutările celor trei marinari dispăruţi au fost reluate. Trei nave, mobilizate

News.ro acum 49 minute
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră,i în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat pentru News.ro, că

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 3,4%, în primele trei luni din 2024

Capital acum 16 minute
În primul trimestru al anului 2024, România a produs o cantitate de țiței de 682.400 de tone echivalent petrol (tep), înregistrând o scădere de 23.900 tep (-3,4%) față de aceeași perioadă a anului anterior, conform datelor centralizate de către Inst

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 2 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Adevarul acum 39 minute
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară (minus 0,04%), aproape 63,9% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, co

Taiwan își intensifică misiunile marine de patrulare odată cu învestirea noului președinte. Temeri legate de acțiuni ale Chinei

HotNews acum 28 minute
Gărzile de coastă taiwaneze şi-au intensificat misiunile de patrulare în cursul weekendului, înaintea învestirii noului preşedinte taiwanez, în apele din apropierea insulei unde navele chineze şi-au sporit prezenţa, relatează AFP, preluată de Agerpr

Marcel Ciolacu anunță investiții record în spitalele din Moldova

Ziua News acum 22 minute
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce Guvernul a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare d

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum 3 ore
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

BANCUL ZILEI | O poveste cu final fericit

Gandul acum 2 ore
Bucură-te de această zi de duminică. Redacția GÂNDUL îți oferă un banc amuzant pentru a-ți aduce zâmbetul pe buze toată ziua și pentru a-ți uimi prietenii cu glumele bune pe care le știi. Râsul este o componentă esențială a interacțiunii sociale uma

Stare de alertă maximă. Mai multe localități, evacuate după erupția unui vulcan VIDEO

Ziare.com acum o ora
Vulcanul Ibu, situat pe Insula Halmahera, în estul Indoneziei, a intrat în erupţie, determinând evacuarea a şapte sate, au anunţat duminică, 19 mai, autorităţile locale, citate de Reuters. Vulcanul Ibu a erupt sâmbătă seara, potrivit informaţiilor p

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

Vremea

București
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°