Tribunalului Bucureşti este aşteptat joi să pronunţe sentinţa în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care Dan Voiculescu şi alte 12 persoane sunt acuzate de fapte de corupţie.
Judecătorii au finalizat în 29 august dezbaterile în dosarul privind privatizarea ICA şi a anunţat că sentinţa va fi pronunţată în 12 septembrie.
La ultimul termen, instanţa a anunţat însă că amână cu două săptămâni pronunţarea, sentinţa în acest caz urmând să fie dată în 26 septembrie.
Procurorul a cerut instanţei condamnarea lui Dan Voiculescu la închisoare cu executare.
În acest dosar, procurorii DNA susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului.