Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) va initia un proiect, in premiera nationala, care are scopul de a-i ajuta pe elevi cum sa citeasca, sa analizeze un text si sa-l interpreteze, dar si cum sa învete cat mai eficient. Proiectul intitulat CRISS, o initiativa educationala aplicata peste zece ani in Statele Unite ale Americii (SUA), este in derulare în doua studii de cercetare finantate de Departamentul pentru Educatie american, iar Norvegia si Germania aplica deja strategia, cu rezultate deosebite. "Este un proiect aplicat peste zece ani in America si care a avut rezultate excelente in a-i ajuta pe elevi sa isi administreze modul in care invata, dar si pentru a-i responsabiliza. Vom avea intalnire de seminar saptamana viitoare la care sunt invitati peste 75 de participanti din Ministerul Educatiei, inspectori-generali din zona Moldovei si parinti", a precizat Liliana Romaniuc, sefa ISJ. Manifestarea este programata sa aiba loc pe 22 aprilie 20010, pe durata intregii zile, la sediul Inspectoratului Scolar. Sunt asteptati principalii factori implicati in procesul de invatamant din sistemul de invatamant preuniversitar, inclusiv cadre didactice din învatamantul superior, directori de licee si scoli generale.
Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) va initia un proiect, in premiera nationala, care are scopul de a-i ajuta pe elevi cum sa citeasca, sa analizeze un text si sa-l interpreteze, dar si cum sa învete cat mai eficient. Proiectul intitulat CRISS, o initiativa educationala aplicata peste zece ani in Statele Unite ale Americii (SUA), este in derulare în doua studii de cercetare finantate de Departamentul pentru Educatie american, iar Norvegia si Germania aplica deja strategia, cu rezultate deosebite. "Este un proiect aplicat peste zece ani in America si care a avut rezultate excelente in a-i ajuta pe elevi sa isi administreze modul in care invata, dar si pentr