Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au ajuns la limita sărăciei: Bugetarii disponibilizaţi râd la comandă pentru 18 lei

Publicat in Adevarul, marți 14 decembrie 2010 · ·

Sute de bucureşteni şi-au făcut un job din a bate din palme şi a râde la ordin la emisiunile TV. Rândurile lor au fost îngroşate, în ultima perioadă, şi de funcţionari daţi afară de la stat care, în lipsa altor preocupări, fac figuraţie la emisiuni de divertisment chiar şi pentru 10 lei pe câteva ore de filmare.

Reporterii „Adevărul de Seară” s-au infiltrat pentru o zi în rândurile publicului plătit de televiziuni. Am ajuns miercuri, în jurul orei 5, în culisele emisiunii „Cronica Cârcotaşilor”, într-o hală amenajată din zona Pipera. Pentru că am întârziat jumătate de oră, am fost nevoiţi să aşteptăm într-o cameră dosită până la prima pauză a publicului căruia voiam să ne alaturăm.

Încăperea fiind dotată cu mai multe microfoane şi un televizor ne-am gândim că este decor pentru una dintre scenetele actorilor din emisiune. Dar nu era aşa. Aveam să aflăm imediat ce au intrat în încăpere două tinere dichisite şi cu zâmbetul până la urechi. „Ce facem noi aici? Trebuie să râdem?”, ne întreabă fetele. În spatele lor apare Vali, coordonatorul de public, care le lămureşte. „Va aşezaţi aici, cu faţa spre microfon unde râdeţi şi bateţi din palme doar când vi se spune. Nu mai aveţi loc în gradenă şi trebuie să acoperim cu râsete de fundal”.

„Am vrut să-mi fac o meserie din asta”

Peste câteva minute asistăm şi la un mic conflict de interese între o doamnă care voia să participe, dar a fost pusă pe „lista neagră”, acuzată fiind că pescuieşte numere de telefoane de la alţii pentru a-i ademeni către altă agenţie de casting.

Nu ne-a luat mult să aflăm că la baza succesului în toată povestea stă de fapt o bază de date pe care, cu cât ţi-o dezvolţi mai mult, cu atât şansele de câştig sunt mai mari.

„Am fost spectator vreme de 8 ani, am bătut din palme mai mult din plăcere, pentru că bani oricum nu primeam mulţi. Am vrut să evoluez şi să fac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 3 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 5 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 7 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum o ora
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 3 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 10 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 7 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 3 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 7 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°