Foto: Tudor Cireş / Jurnalul Naţional E noapte, târziu. Noaptea de Ajun. Cerul e luminat şi aproape. Dacă întind o mână, aş putea prinde o stea… O stea anume. Steaua călătoare. Steaua vestitoare… În Bucerdea Vinoasă – sat din comuna Ighiu, despre care se spune că, odată, a fost călcat de paşii lui Eminescu – la uşa unei case vechi au poposit colindătorii. Vocile copiilor colindători – membri ai ansamblului „Muguri de Tezaur”, condus de neobosita Leontina Fărcaş – îmbrăţişează deodată satul, noaptea, cerul. „Dumnezeule prea bun/Trimite-ne de Crăciun/ Harul Domnului Hristos/ Pe pământul păcătos./ Pune, Doamne, pe răzoare/ Tot un copăcel şi-o floare/ Şi în traistă la săraci/ Câte-un măr şi doi colaci/ Iar nouă pentru colindă/ Să ne scoată gazda-n tindă/ O vadră cu vin şi colăcei/ Ca la Caana Galilei/ Nu doară c-am fi săraci/ Şi umblăm pentru colaci./ Dar noi ştim că din bătrâni/ Aşa-i obiceiul la români/ Să se bucure tot natul /Că s-a născut Împăratul”.
Gazda – Maria, Cornelia, Victoria, Nicoleta, Florina… ori ce nume va fi având ea – aduce iute coşul cu mere, cu nuci, cu colăcei şi nuci, împărţind pruncilor bucate şi bani pentru colinda cea minunată.
Reţetă din bătrâni
Cât despre reţeta de cozonac, aveam să aflăm câte ceva de la Cornelia Maria Truţa: „Cozonacul este foarte bun aici la noi. Am să vă dau şi eu reţeta pe care eu o am de la mama mea. Seara se cerne făina şi se face un aluat. Folosim drojdie, dar se pune şi puţin aluat dospit de la pâinea făcută cu o săptămână în urmă. Aluatul dospit împreună cu drojdia şi cu puţină sare se frământă şi se face un aluat nou, proaspăt, care se lasă până dimineaţa.
Dimineaţă îl punem în făină, împreună cu puţin lapte amestecat cu apă şi, zahăr după gust. Nu se pune doar lapte pentru că se îngreunează cozonacul. Se frământă bine, după aceea se sparg ouă, la un kilogram de făină se pun 4 gălbenuş