Isaac Asimov, Stanislav Lem, Arkadi şi Boris Strugaţki au înnobilat SF-ul, i-au conferit remarcabile virtuţi literare, devenind nişte repere în acest gen. Ultimii doi au devenit celebri după ce Andrei Tarkov ski, în 1977, a realizat filmul "Călăuza", după romanul lor "Picnic la marginea drumului".

Dar cei doi fraţi, care au avut mult de suferit din pricina cenzurii sovietice – în 1980 li s-a interzis să mai publice –, au creat şi unele scrieri în care intriga poliţistă este acaparatoare, deşi se desfăşoară la limita dintre verosimil şi incredibil. De pildă, "Hotelul «La crucea alpinistului»" poate figura cu succes printre romanele poliţiste tip Agatha Christie a căror acţiune se derulează într-un spaţiu închis.

Peter Glebski, un inspector de poliţie cu state vechi de plată, îşi permite un scurt concediu în munţi, visând să se odihnească şi să schieze, uitând de goana după infractori. Hotelul la care trage devine în curând o scenă unde se petrec fapte ciudate. În scrumiere se găseşte scrumul unor pipe care se fumează singure, pantofi lăsaţi la uscat migrează dintr-o încăpere în alta, la duşuri curge apa fără ca nimeni să manevreze robineţii, pe duşumea se văd urmele unor picioare desculţe, iar din când în când se aud zgomote bizare.

O MASCĂ. Înşişi turiştii prezenţi în această ambianţă sunt ciudaţi, iar identitatea lor nu e certă. Aproape toţi poartă o mască. Printre ei, bogatul domn Moses împreună cu soţia sa, un fizician vestit, Simone, maestru la căţărări pe orice suprafeţe, du Barnstokr, magician de circ, Hinkus, care pretinde a fi avocat în chestiuni de minori, Luarvic, un mecanic conductor, Olaf Andvarafors, care se recomandă funcţionar de stat. Însuşi patronul, Alec Snevar, întreţine o stare de confuzie, el sugerând că mutarea lucrurilor dintr-o odaie în alta şi celelalte fenomene misterioase se datorea