Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: FOTO/ Trec vama cu ţigări ascunse în oala cu sarmale sau în cutia de vopsea lavabilă

Publicat in Adevarul, vineri 25 martie 2011 ·

Vigilenţa vameşilor scoate la iveală inventivitatea traficanţilor de ţigări. Ideile contrabandiştilor depăşesc orice imaginaţie când vine vorba de a ascunde marfa: în airbag-uri, în pâine, eurocrem, în vopsea şi chiar în oala cu sarmale.

Ultima găselniţă este a unei doamne din Severin care a ascuns ţigările în oala cu sarmale. Nu mică le-a fost mirarea vameşilor când în cratiţă au zărit ţigările.

Poate nici nu se gândeau să caute ţigările acolo, însă o scăpare a proprietarului a atras atenţia lucrătorului vamal.

„Mi-am dat seama pentru că partea inferioară a oalei, unde erau ţigările, era caldă, iar partea superioară era rece.

Sarmalele erau îngheţate. Şi, normal, că diferenţa de temperatură mi-a dat de gândit”, ne-a povestit Mihai Cepeşi, vameşul care a făcut descoperirea.

Cei care intră în ţară sunt controlaţi la sânge (Foto jos)

Reacţia femeii a fost cum era de aşteptat: „A rămas stupefiată. Nu se gândea că putem să cautăm şi acolo (...) Ascund ţigări unde nici nu te gândeşti: în vopsea lavabilă, în pâine, în eurocrem.

Nici noi nu mai ştim pe unde. Practic, mintea românului e inventivă”, a adăugat vameşul.

Pare greu de crezut dar în respectiva cratiţă au intrat, pe lângă sarmale, şi patru cartuşe de ţigări. „Ieri (n.red., joi) am descoperit patru cartuşe de ţigări, poate e amuzant, dar în oala cu sarmale.

Erau disimulate la fundul oalei şi deasupra erau sarmalele. Vigilenţa lucrătorului vamal a dus la această descoperire”, ne-a spus Titu Neţoiu, şeful Vămii Porţile de Fier I.

Maşina a fost reţinută, în vamă, până la plătirea amenzii de 5000 lei(Foto jos)

O persoană a primit 4 amenzi în zece zile

În ciuda controalelor înăsprite de la frontieră, traficanţii au metode tot mai ingenioase de a ascunde marfa. „Am mai găsit ţigări în cel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin

News.ro acum 46 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 25 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 35 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum o ora
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 2 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

Câştigătoarea Eurovision Jamala spune că Ucraina „nu-şi poate permite” să boicoteze concursul.„Sarcina noastră e să fim zgomotoşi şi creativi”

Ziare.com acum 16 minute
Jamala, fosta câştigătoare ucraineană a concursului Eurovision a declarat că ţara sa nu-şi poate permite să boicoteze concursul de cântece, deoarece are nevoie de această ocazie pentru a reaminti Europei de invazia Rusiei, scrie The Guardian. Au exi

Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate

News.ro acum 53 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. ”Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului la nivelul etajului 1

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°