Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei bărbaţi suspectaţi că ar fi comis mai multe furturi în Constanţa, Brăila şi Galaţi au fost reţinuţi

Publicat in Ziua Constanta, joi 11 august 2011 ·

Trei bărbaţi din Bucureşti, suspectaţi că ar fi comis 28 de furturi din locuinţe pe raza judeţelor Galaţi, Brăila şi Constanţa, au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă, a declarat, pentru agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, subcomisar Cristina Tatulici. Potrivit acesteia, poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale din IPJ Galaţi, împreună cu cei ai Serviciilor de Operaţiuni Speciale din judeţele Galaţi şi Constanţa, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au organizat o acţiune pe raza municipiului Constanţa, în urma căreia au fost depistaţi trei bărbaţi, cu vârste între 44 şi 54 ani, toţi din Bucureşti, suspectaţi de comiterea mai multor furturi din locuinţe. În urma investigaţiilor au rezultat indicii că suspecţii, în perioada iunie 2010 - începutul lui august 2011, au comis 28 de furturi din locuinţe în judeţele Galaţi, Brăila şi Constanţa, de unde au sustras bani, bijuterii din aur şi argint, aparatură electronică, valoarea prejudiciului ridicându-se la 216.360 lei.

În momentul depistării, în autoturismul cu care se deplasau cei trei au fost găsite mai multe tipuri de instrumente care erau folosite la spargerea locuinţelor. În baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Galaţi au fost efectuate percheziţii la domiciliile celor trei suspecţi, de unde au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor aproximativ 26.000 de euro, 5.500 lei, bijuterii, laptopuri şi ceasuri de mână. Totodată, din verificările efectuate de poliţişti a reieşit că doi dintre suspecţi erau daţi în urmărire naţională şi internaţională din anul 2007, pe numele unuia dintre aceştia fiind emise două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea de şase, respectiv patru ani, pentru furt de autoturisme şi furt din locuinţă, iar pe numele celuilalt era emis

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza

Wall-Street.ro acum 28 minute
Gruparea palestiniană Hamas a anunţat că acceptă o propunere de încetare a focului în Fâşia Gaza formulată de Egipt şi Qatar, propunere asupra căreia Israelul şi SUA încă nu s-au poziţionat, afirmând doar că în prezent o studiază, relatează agenţiil

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum o ora
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°