Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sebastian Vettel, şeic în Bahrain! Vezi clasamentele la zi în Formula 1

Publicat in Pro Sport, duminică 21 aprilie 2013 ·

Campionul mondial a câştigat autoritar Marele Premiu de Formula 1, disputat ieri în Bahrain. Germanul a evitat agitaţia din pluton, iar la finalul cursei s-a desprins la zece puncte în faţa lui Kimi Raikkonen, în clasamentul general, cel care l-a secondat şi pe circuitul din Sakhir.

Vettel a obţinut a doua victorie a sezonului.

Alonso a concurat fără DRS, motiv pentru care a încheiat doar pe locul 8 în Bahrain.

După Red Bull şi Mercedes în debutul sezonului, ieri s-au cerut ordine de echipă şi la Mc Laren.

Sebastian Vettel s-a impus fără probleme în etapa a 4-a a Campionatului Mondial de Formula 1, la capătul unei curse pe care a controlat-o din turul 3 şi până la final. Clasat pe poziţia secundă în calificări, germanul n-a luat cel mai bun start, iar după primul viraj a fost depăşit de Alonso, în timp ce Rosberg şi-a menţinut poziţia de lider câştigată încă de sâmbătă. Vettel şi-a recăpătat însă rapid locul 2, iar în scurt timp l-a depăşit şi pe pilotul de la Mercedes. Imediat, triplul campion mondial şi-a asigurat tot confortul, într-o etapă deloc accesibilă, prin secundele pe care le-a câştigat pe fiecare tur în raport cu urmăritorii săi. Pe Fernando Alonso l-a pierdut rapid din oglinda retrovizoare, după ce spaniolul a fost nevoit să intre rapid la boxe pentru a-şi regla sistemul cu care şi-ar fi asigurat un plus de viteză pe liniile drepte (DRS). Şi n-a reuşit, motiv pentru care Alonso nici nu a contat în bătălia pentru podium.

Piloţii de la Mercedes, Rosberg şi Hamilton, n-au emis nici ei pretenţii în Bahrain, în timp ce Raikkonen, un alt adversar periculos pentru Vettel, a avut un start slab, motiv pentru care a trebuit să se mulţumească doar cu cât mai multe puncte în „Golf“.

Vettel şi-a asigurat, aşadar, 25 de puncte, cu ajutorul cărora şi-a consolidat poziţia de lider în clasamen

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum 39 minute
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

ANM - Temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai / Unde va ploua

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie. Conform prognozei pe patru săptămâni anunţate marţi, în săptămâna, 6 - 13 mai, va fi mai cald dec

SUA şi majoritatea ţărilor UE vor boicota învestirea lui Putin din cauza războiului din Ucraina

News.ro acum 4 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Președintele României, în vizită oficială în SUA. Va fi primit la Casa Albă de președintele Joe Biden

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai 2024, într-o vizită de lucru la Washington, D.C., Statele Unite ale Americii. Preşedintele României va fi primit marţi, 7 mai, la Casa Albă de către Preşedintele SUA, Joseph R. B

Tesla face o nouă rundă de concedieri, după ce Elon Musk deja a desfiinţat un departament întreg

HotNews acum o ora
Producătorul de vehicule electrice Tesla deţinut de miliardarul Elon Musk a lansat luni o nouă rundă de concedieri, în departamentele de software, service şi inginerie, a relatat luni Electrek, citând e-mailuri şi surse care cunosc această problemă,

ONU transmite Israelului un mesaj fără echivoc: "Invadarea terestră a oraşului Rafah ar fi intolerabilă"

Ziare.com acum 2 ore
"Invadarea" oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul a promis că va desfăşura o vastă operaţiune terestră, ar fi "intolerabilă", a insistat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând Israelul şi Hamas la un "efort suplim

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Putin depune jurământul pentru un nou mandat. Statele Unite și mai mute țări europene vor să boicoteze ceremonia

Ziare.com acum o ora
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Temperaturi ridicate în Banat, dar și mai multe precipitații. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 44 minute
Foto: arhivă Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai – 3 iunie. Săptămâna 6 – 13 mai Valorile termice se vor situa ușor peste mediile

Judecător polonez a fugit în Belarus și a cerut azil politic. Acuză Varșovia că bagă țara în război

NapocaNews acum 48 minute
Un consilier prezidențial de la Varșovia îl denunță pe dezertor drept „ticălos și trădător”, în timp ce ministerul de Externe se declară „șocat” de gest. Un judecător polonez de rang înalt a cerut luni azil politic în Belarus, afirmând că face acest

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

16°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°