Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Saracia si alcoolul innebunesc dascalii ieseni

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 25 octombrie 2005 ·

Profesori saraci, betivi si nebuni

•Reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean au cerut un raport final de la psihologii scolari care s-au ocupat de testarea cadrelor didactice •Din primele constatari s-a putut observa ca cele mai frecvente probleme sunt cele legate de relationarea cadrelor didactice cu elevii, dar si colegii •Consumul de alcool, problemele de comportament, dar si depresiile sunt in topul afectiunilor

Comportamentul deviant al profesorilor testati psihologic este cauzat de saracie, problemele din familie, violenta domestica, dar si consumul excesiv de alcool. Cel putin asa sustin reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ), care au cerut un raport final de la psihologii scolari care s-au ocupat de testarea cadrelor didactice. Din primele constatari s-a putut observa ca cele mai frecvente probleme sunt cele legate de relationarea cadrelor didactice cu elevii, dar si colegii, de consumul de alcool, problemele de comportament, depresiile fiind in topul afectiunilor. Cel mai interesant este faptul ca acestea sunt provocate de nivelul de trai scazut al dascalilor, care duce, din pacate, la probleme in familie, divorturi si violenta domestica. In urma testarilor psihologice fulger care s-au facut in unitatile de invatamant, peste 200 de profesori care predau copiilor nu au convins psihologii scolari ca au un comportament adecvat. Mai precis, 64 de cadre didactice au fost trimise la medicul de medicina muncii, care poate pune parafa cu apt sau inapt de munca, iar 165 dintre profesorii testati au primit recomandarea unei consilieri psihologice pentru rezolvarea unor probleme care nu sunt atat de grave in relatia cu scoala.

Brambureala testarilor

Testarile psihologie ale cadrelor didactice au fost demarate odata cu inceperea anul scolar 2005-2006, iar din aproximativ zece mii de profesori

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală gravă după sepsis a pornit de la genunchi

Mediafax acum 12 minute
Starea lui Florin Piersic este gravă, spun medicii de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular. Punctul de plecare al sepsisului este proteza totală de genunchi, dar actorul are şi alte afecţiuni, cea mai gravă fiind cea c

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum 12 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum o ora
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărăşan. Drumarii intervin în zonă

Mediafax acum 54 minute
„Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărăşan. Acum începe greul! Am ajuns cu deszăpezirea Transfăgărăşanului în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor şi cu un strat foarte gros de zăpadă bătătorită şi îngheţată”, a transmis joi DRDP Braşov. Confor

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum 2 ore
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Ciolacu: Facturile la gaze și electricitate au scăzut în aprilie. Intervenția Guvernului a fost corectă

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că facturile la gaze naturale şi electricitate au scăzut în luna aprilie şi a apreciat că acest lucru demonstrează că intervenţia Guvernului a fost una corectă, relatează Agerpres. "Ca urmare a aplicării noilor mod

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Rareş Bogdan spune că Sebastian Burduja este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere / Mă deranjează că Nicuşor refuză dezbaterea despre problemele Bucureştiului

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere. El a precizat că îl deranjează faptul că Nicuşor

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum 11 minute
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°