Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Să ne propunem ca în fiecare zi să mai facem încă o dată unirea energiilor, speranţelor

Publicat in Romania Libera, joi 24 ianuarie 2013 ·

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, joi, la Iaşi, că România are nevoie de forţă, încredere şi devotament şi trebuie să îşi propună "ca în fiecare zi" să mai facă "încă o dată şi încă o dată unirea tuturor speranţelor şi energiilor", potrivit Mediafax.

Crin Antonescu a spus, în discursul susţinut pe scena amplasată în Piaţa Unirii din Iaşi, că în 24 ianuarie 1859 s-au unit nu doar Principatele române, ci şi "elite, aspiraţii, entuziasm", precizând că "marile momente sunt făcute de naţiuni şi de conducători care îşi reprezintă natiunile".

Citeşte şi Ponta şi Anonescu participă la manifestaţiile de Ziua Unirii de la Iaşi

"Astăzi mai mult ca oricând avem nevoie de forţă, încredere, devotament, solidaritate şi poate cel mai bun lucru pe care îl avem de făcut în aceste zile festive (...) este să ne propunem ca în fiecare zi, chiar şi cu o mică parte din gândul nostru, din fapta noastră, oriunde ne aflăm, să mai facem încă o dată şi încă o dată unirea tuturor energiilor, speranţelor noastre", a spus Antonescu.

La finalul discursului, Crin Antonescu le-a urat românilor "La mulţi ani!" cu prilejul Unirii Principatelor Române: "Vă doresc puterea şi credinţa de a fi împreună toţi românii întru cele care urmează. La mulţi ani, România puternică! La mulţi ani ieşeni!".

Manifestările dedicate Unirii Principatelor Române au început în jurul orei 9.00, cu un spectacol folcloric, pe scena montată în Piaţa Unirii din Iaşi urcând Maria Dragomiroiu, Petrică Mâţu Stoian, Veta Biriş, Laura Lavric, Zinaida Julea şi Nicolae Hlib.

La festivităţile oficiale, care au început la ora 10.00 cu intonarea imnului naţional, au participat premierul Victor Ponta, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şeful Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, precum şi mai mulţi miniştri, între care Daniel Constantin, Varujan Vosganian şi Liviu Dragnea.

De ase

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 29 minute
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Un tânăr s-a ARUNCAT de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște

Gandul acum o ora
Tragedie, vineri seara, în județul Dâmbovița! Un tânăr a murit după ce s-a aruncat de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște. A decedat pe loc. „Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați prin SNUAU 112 cu priv

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 40 minute
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 2 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

VIDEO Vot masiv, dar simbolic pentru ca Palestina să devină membru ONU / Ambasadorul Israelului a distrus un exemplar al Cartei ONU cu un tocător de hârtie

HotNews acum 2 ore
Înfuriind Israelul, o majoritate covârșitoare a Adunării Generale a ONU a hotărât vineri că palestinienii merită statut de membri cu drepturi depline în organizație, acordându-le unele drepturi suplimentare, în timp ce SUA s-au abținut, relatează Re

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 26 minute
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 10 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 5 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 4 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Vremea

București
acum

15°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°