Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Festival de tradiţii şi obiceiuri la Adjud

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 13 decembrie 2013 ·

Peste 500 de elevi de la 28 de unităţi de învăţământ din judeţ vor promova tradiţiile şi obiceiurile sărbătorilor de iarnă în cadrul celei de-a IV-a ediţii a Festivalului Tradiţiilor şi Obiceiurilor româneşti de iarnă, ce se va desfăşura astăzi pe scena Casei de Cultură din Adjud. Evenimentul va debuta la ora 10.00, cu o paradă de măşti prin municipiu. În holul Casei de Cultură va fi organizată şi o expoziţie de măşti şi obiecte tradiţionale. „Dorim să prezentăm tradiţiile româneşti pentru sărbătorile de iarnă, să le reînviem şi să le expunem publicului larg. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care ne-au sprijinit cu fonduri pentru organizarea festivalului concurs. Sperăm să reuşim să realizăm un spectacol frumos, apreciat de public şi care să îşi atingă scopul pentru care îl organizăm de patru ani”, a spus directorul Colegiului Tehnic „Gh. Balş“ din Adjud, Valentin Mitrofan. La finalul evenimentului, elevii participanţi vor primi o masă caldă la cantina unităţii de învăţământ. De asemenea, fiecare va primi şi câte un pachet cu dulciuri şi obiecte bisericeşti.

Cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Tradiţiilor şi Obiceiurilor româneşti de iarnă este organizată de Colegiul Tehnic „Gh. Balş“ şi Parohia „Sf.Parascheva“ din Adjud, paroh Nicuşor Chiriac. Coordonatori sunt directorul Valentin Mitrofan, directorul adjunct Ioan Puşcaş şi profesorii Alina Albeiu, Marian Drăghici şi Simona Ceamburu. Parteneri sunt Primăria și Consiliul Local Adjud, Vrancart, Casa de Cultură „Tudor Vornicu“, Parohia Sf. Arhangheli Burcioaia, dar și parohia Ruginești.

Primăria Municipiului Adjud, deputatul Victor Roman, directorul Vrancart Marian Ionel Ciucioi și alte societăți comerciale au sprijinit financiar organizarea acestui festival.

Peste 500 de elevi de la 28 de unităţi de învăţământ din judeţ vor promova tradiţiile şi obiceiurile sărbă

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 4 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 57 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°