Sinaia şi Cumpătu, locuri, din perspectivă personală, tradiţionale pentru petrecerea vacanţelor, au fost, aproape în fiecare sezon, subiecte de articol: ceea ce interesa erau transformările de tranziţie suferite de aceste locuri. Odată cu schimbările din 89 încoace, ritualurile de vacanţă s-au schimbat, evident, alături de condiţiile propriu-zise. Strălucirea şi decăderea Cumpătului, ca spaţiu instituţionalizat şi bugetar este simptomatică pentru, evident, schimbările unui anume tip de societate românească. Interesant este faptul că acest tip de transformări au afectat şi Sinaia, întreaga staţiune, şi nu doar oaza, fostă elitistă (vilele de acolo aparţineau Uniunilor de Creaţie şi partidului) din Cumpătu. La Cumpătu, an după an, totul (în sens de realităţi predecembriste, cu alt soi de referinţe, stabil-instituţionalizate) se duce. La Creaţie au mai rămas cam patru vile. Pentru încă două, construite după revoluţie, la care obişnuiam să mai stăm în anii trecuţi, prprietarul a revendicat terenul. După Vînătorul, fostul restaturant de lux al partidului, a dispărut şi Clubul (locul unde, pe vremuri, era recepţia pentru vilele partidului, şi mai recent doar un bar în care muncitorii de la şantierele din preajmă beau una mică): am asistat la momentul în care doamna unguroaică, veche acolo de cînd lumea, şi nepoata ei, şi-au strîns boccelele şi au plecat. La Cantină, o parte din personalul cel mai vechi, care mai are foarte puţin pînă la pensionare, urmează să fie scos în şomaj. Cel mai falnic reprezentant al maidanezilor din Cumpătu, un ciobănesc mioritic pe nume, plat, Ciobă, a murit, se pare otrăvit. Ciobanul mustăcios cu un băieţel corijent pe post de ajutor nu mai are voie să-şi pască oile şi caprele în Cumpătu, ci tocmai pe înălţimi, dincolo de Piscul Cîinelui. Ultima afirmaţie deja aduce reglementări în discuţie, deci ceva pozitv. Pe aceeaşi linie ordonatoar