Zilele trecute, fiind la sora mea la Breaza, am avut parte de prima ninsoare de anul acesta. Ea nu locuieşte în centrul oraşului, ci într-o zonă rustică, în care casele au horn pe acoperiş, iar curţile sunt pline de acareturi cu animale, clăi de fân, coceni, căruţe… Priveam pe geam prima ninsoare şi vedeam lumea ca în poezia  lui Alecsandri.

În câteva minute, zăpada care se îngroşa încet-încet m-a transportat în copilărie, pe derdeluş, lângă zloata de copii din sat. Mi-am amintit cum ne înghesuiam toate trei surorile pe o săniuţă care zbura ,,mai iute ca vântul” şi care reuşea de fiecare dată să ne ducă într-o lume de poveşti şi să ne facă fericite din te miri ce. Mă vedeam trăgând din răsputeri sania la deal ca să o luăm de la capăt.

Mi-am amintit de căzătura care m-a speriat când am purtat prima dată schiuri (de atunci n-am­ mai încercat să schiez niciodată) şi de bătăile cu zăpadă de la şcoală, nămeţii uriaşi din câte un an când mergeam parcă pe vârfurile gardurilor, ca pisicile. Am revăzut satul alb, plin de clăile de fân acoperite cu zăpadă, şi fumul ieşind din hornuri, şi joaca prin zăpadă a căţeilor, şi întâlnirea mea cu un cal mare şi albicios pe o potecuţă, în zăpadă, şi sentimentul că mă va strivi cu copitele, şi lupta mea cu nămeţii ca să scap de strivire, şi apoi gentileţea cu care calul m-a ocolit, şi căciula care îmi cădea pe ochi.

Nu-mi păsa de frig, purtam un puloveraş şi o jachetă, nişte ghetuţe purtate şi mănuşi prea mari, dar nu simţeam decât căldură  şi plăcere de iarnă, de aer proaspăt şi de alergătură... Cum intram în curte şi-i vedeam pe tata şi bunicu’ făcând pârtie, şi apoi în casă, şi toate geamurile erau aburite de la căldura sobei pe care se gătea. Şi o găseam pe mamaia scoţând mere coapte din cuptor, sau cartofi, sau dovleac, sau boabe fierte, sau prune afumate... Mi-e dor de copilărie când tot ec