Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Elevii şi studenţii mureşeni îşi pot „Inventa viitorul”!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 martie 2010 ·

Prin „Inventează-ţi viitorul!” elevii şi studenţii mureşeni cu rezultate bune la învăţătură pot primi burse pe durata întregului an şcolar. Înscrierile se fac online, iar bursele în valoare sunt în valoare de 200 sau 300 de lei.

Elevii de liceu şi studenţii din judeţul Mureş cu rezultate bune la învăţătură pot primi un ajutor financiar substanţial pentru întreg anul şcolar. Programul “Inventează-ţi viitorul!” se adresează liceenilor şi studenţilor din ciclul de licenţă cu performanţe şcolare bune, dar care provin din familii cu resurse modeste.

Prin acest program, se acordă simultan şi pe durata întregului an şcolar (9 luni n.r.) 5.000 de burse în valoare de 200 lei pe lună, exclusiv pentru pentru elevii de liceu, precum şi 500 de burse în valoare de 300 lei pe lună, exclusiv pentru studenţi. “Consider că orice ajutor financiar acordat elevilor şi studenţilor mureşeni care provin din medii precare este lăudabil. Mai ales dacă aceste ajutoare nu urmăresc altceva decât menţinerea unui nivel ridicat al rezultatelor şcolare”, ne-a declarat Dumitru Matei, directorul Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş.

Burse pentru cei mai buni

Pentru anul şcolar-universitar 2008-2009, Fundaţia Dinu Patriciu a acordat un total de 5.007 burse pentru liceeni şi 588 de burse pentru studenţi. Dintre beneficiari, 97 de elevi şi 16 studenţi au provenit din judeţul Mureş. Modul de atribuire a burselor şi reconfirmarea lor în timp se bazează pe capacitatea tinerilor de a-şi dovedi voinţa de a investi educaţional în propriile lor persoane, în pofida unor condiţii sociale ce le sunt defavorabile.

Solicitanţii burselor trebuie să îndeplineasca simultan două condiţii esenţiale. Mai întâi de toate, să aibe rezultate şcolare bune (adică o medie a ultimilor 2 ani de studii cel puţin egală cu 9,00 n.r.). În plus, elevii şi studenţii eligibili se pot înscrie la bursele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum o ora
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Ion Iliescu a primit calitatea de urmărit penal în Dosarul Mineriadei. Fostul președinte a fost informat acasă de procurori

Ziare.com acum 21 minute
Fostul preşedinte Ion Iliescu este urmărit penal în Dosarul Mineriadei, iar procurorii i-au adus, vineri, 26 aprilie la cunoştinţă calitatea din dosar. Informarea s-a făcut la domiciliul fostului şef de stat, în prezenţa avocatului, având în vedere

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 22 minute
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Ucraina retrage de pe front tancurile Abrams furnizate de SUA din cauza ameninţării dronelor ruseşti. Strategia de luptă trebuie reconsiderată

News.ro acum o ora
Ucraina a lăsat deocamdată deoparte tancurile de luptă Abrams M1A1 furnizate de SUA în lupta sa împotriva Rusiei, în parte pentru că războiul rusesc cu drone face prea dificilă operarea lor fără a fi detectate sau atacate, au declarat doi oficiali m

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 3 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Vicepreşedintele Turciei, Cevdet Yilmaz, primit de premierul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria

G4Media acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu l-a primit, vineri, la Palatul Victoria, într-o ceremonie oficială, pe vicepreşedintele Republicii Turcia, Cevdet Yilmaz, transmite Agerpres. Cevdet Yilmaz, care efectuează o vizită oficială în România, a fost primit cu onor

Cutremur la Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Cum încearcă SUA să încurajeze Germania să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune. „Sperăm că acest lucru va juca un rol”

Ziare.com acum 17 minute
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, lucru pe care Berlinul l-a exclus până acum, a declarat joi un oficial american. Washingtonul

Vremea

București
acum

14°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°