Asasinul liderului comunist a fost un colonel de Securitate, care s-a sinucis, la rândul său.

Despre personalitatea lui Lucreţiu Pătrăşcanu s-a vorbit „în fel şi chip", cum zice românul. Cert este că, deşi provenea dintr-o familie de moşieri, iar tatăl lui era şi scriitor, Lucreţiu Pătrăşcanu a îmbrăţişat ideologia comunistă şi a fost considerat unul dintre ctitorii Partidului Comunist din România. În această calitate, de comunist, era membru în Parlamentul regal încă din 1931. Om instruit, avocat de profesie, cu studii de specialitate în Germania şi Franţa, a fost apărătorul comunştilor în mai multe procese. S-a implicat - în numele Partidului Comunist - fără să-l delege nimeni - în lovitura de stat de la 23 august 1944 prin care a fost răsturnată dictatura militară a lui Ion Antonescu. Iar imediat după război a făcut parte din delegaţia României la definitivarea textului de Armistiţiu cu URSS, moment în care a intrat în controversă cu Viaceslav Molotov, delegatul URSS, căruia i-a recomandat, ritos, să se ocupe de problemele ţării sale, că de ale României se va ocupa el, ca om ce le pricepe mai bine.

Comunist naţionalist?

În ţară, imaginea lui Pătrăşcanu a fost întunecată de unii, de aşa-zisul lui naţionalism (dar de bună credinţă) confirmat şi prin declaraţia de la Cluj, din 1945, când, în faţa studenţilor, după confruntarea de la căminul „Avram Iancu", dintre stu¬denţii români agresaţi de un grup de muncitori comunişti de la fabrica „Herbak", a afirmat: „Mai întâi sunt român, abia apoi, comunist"... S-au adunat piese împotriva lui, una câte una, spre satisfacţia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, care vedea în el, pe bună dreptate, un concurent redutabil şi de aceea, trebuia eliminat printr-un simulacru de proces, după sistemul practicat deja de N.K.V.D. în Ungaria ori Polonia. Aşa încât oamenii lui Pantiuşa Bodnarenko, Aleksandr Nikolski şi alţi gene