Circa o treime din romanií incluşi într-un studiu privind ziua de Black Friday au declarat că au făcut cumpărături în această zi. Majoritatea covârşitoare a celor intervievaţi, respectiv 70%, au spus însă că au fost nemulţumiţi de reducerile practicate, potrivit studiului Exact Cercetare şi Consultanţă.
Cele mai cumpărate produse au fost calculatoarele şi accesoriile PC, urmate de electronice şi electrocasnice. Aproape jumătate dintre românii care au cumpărat de Black Friday, au optat pentru Emag (45 %), în timp ce Flanco şi Altex s-au situat pe poziţiile 2 şi 3 în ceea ce priveşte preferinţele consumatorilor, la o distanţă foarte mică unul de celălalt – cu 10 %, respectiv, 9 %, potrivit rezultatelor studiului.
Deşi targetul acestui studiu au fost persoanele active oonline, participanţii la studiu au spus că principala sursă de informare cu privire la această zi au fost televiziunile (59%).
Pe local doi, cu un procent de 36 % s-au situat deopotrivă internetul, persoanele apropiate şi presa scrisă.
Deşi a fost un eveniment intens mediatizat, circa jumătate din cei intervievaţi au declarat că au au auzit de "Vinerea neagră a cumpărăturilor" abia în acest an.
O treime din români au cumpărat de Black Friday
Circa 31% din românii participanţi la studiu au declarat că au făcut cumpărături de Black Friday, numărul mediu de produse cumpărate fiind de două, iar suma medie cheltuită cu această ocazie de 690 lei.
Mediul online a fost preferat de români în proporţie de 82 %, în timp ce doar 31 % au ales să-şi facă cumpărăturile direct din magazin.
În ceea ce priveşte procentul de reducere practicat de Black Friday, 70% s-au declarat nemulţumiţi, aşteptându-se ca acesta să fie de 40-50%, comparativ cu cel de aproximativ 20%, practicat de majoritatea magazinelor ori companiilor participante