Ca profesor, voi incepe prin a spune ca – toti ceilalti factori fiind egali – 4 ani de studii ofera studentilor mai multe oportunitati de pregatire decit 3 ani. De aceea, din punctul de vedere al unui ideal educativ umanist, potrivit caruia absolventul este chemat sa dispuna atit de cunostinte specializate, cit si de competente culturale generale, care sa-i usureze adaptarea la o societate in rapida schimbare, reducerea duratei studiilor inseamna un pas inapoi. Idealul umanist nu este insa prioritatea zilei si se cuvine sa intelegem faptul ca au prevalat considerente tinind de eficienta economica si sociala a functionarii invatamintului superior.
Daca acceptam noile realitati, atunci este important sa incercam cu totii, administratori, profesori si studenti, sa facem ca sistemul sa functioneze cit mai bine. Or, aici lucrurile scirtiie serios.
In primul rind, s-ar fi cuvenit ca Ministerul Educatiei, in cooperare cu Ministerul Muncii, sa delimiteze limpede drepturile conferite de noile licente. Aceasta era cu atit mai important, cu cit un principiu al procesului de la Bologna era clara organizare a unui sistem de invatamint superior de doua cicluri, la care urma sa se adauge doctoratul, ca al treilea ciclu. Mai mult, nota de fundamentare a Hotaririi Guvernului, reluata in aproape aceiasi termeni de Ordinul Ministrului, afirma ca acesta are drept obiectiv „a crea premisele consolidarii ciclului de studii universitare de nivel master“. Or, prevederea potrivit careia studiile de 180 credite (3 ani) dau aceleasi drepturi ca acelea de 240 credite (4 ani) lasa consolidarea studiilor de master si motivarea studentilor de a efectua aceste studii in sarcina unui viitor oarecare, neprecizat.
Dupa cum se arata in Ordinul Ministrului, reformarea planurilor de invatamint „presupune definirea prealabila si delimitarea clara [...] a cunostintelor si c
