UPDATE:Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, luni, amânarea deciziei de judecare a contestaţiei în cazul deciziei definitive de condamnare la doi de închisoare în dosarul "Trofeul calităţii",după o a patra amânare din cauza lipsei de la dosar a motivării hotărârii, potrivit Realitatea TV.
Noul termen de judecare a fost stabilit pentru data de 14 ianuarie.
Adrian Năstase ar mai avea de executat, după calculele apărării, 35 - 36 de zile de închisoare din condamnarea primită în dosarul "Trofeul calităţii" şi ar putea fi eliberat condiţionat până la sfârşitul lunii ianuarie a anului viitor, a declarat, luni, avocatul Ion Cazacu.
Avocatul a spus că, după calculele apărării, Comisia de eliberări condiţionate a penitenciarului ar putea să se întrunească pentru discutarea situaţiei lui Adrian Năstase în ianuarie 2013 şi acesta ar putea fi eliberat condiţionat până la sfârşitul acelei luni.
"Vrem ca până la sfârşitul lunii ianuarie să fie acasă", a adăugat Cazacu.
Potrivit avocatului, Comisia de eliberări condiţionate din penitenciarul unde este încarcerat Adrian Năstase nu trebuie sesizată în sensul analizării perioadelor de detenţie, aceasta fiind o funcţie pe care comisia o are. Cazacu a precizat că această comisie se va autosesiza atunci când termenul pentru luarea în discuţie a eliberării condiţionate a lui Năstase se va împlini.
_ _ _ _
Instanţa supremă ar urma să judece, luni, contestaţia în anulare a fostului premier Adrian Năstase în cazul deciziei definitive de condamnare la doi de închisoare în dosarul "Trofeul calităţii", după trei amânări din cauza faptului că la dosar nu ajunsese motivarea hotărârii, potrivit Mediafax.
În absenţa motivării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) nu a putut lua în discuţie, până acum, admisibilitatea contestaţiei în anulare, aceasta fiind amânată în 3 septembrie, 1 octombrie