Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constantin Chiriac a fost decorat de Regele Belgiei cu Ordinul Coroanei (FOTO)

Publicat in Adevarul, marți 31 mai 2011 ·

Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Naţional « Radu Stanca » din Sibiu, a primit decoraţia belgiană Ofiţer al Ordinului Coroanei, distincţie ce este acordată personalităţilor cu înalte merite artistice, literare şi ştiinţifice.

CITEŞTE ŞI:

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu în imagini

Constantin Chiriac s-a dovedit a fi, în trecut ca şi în prezent, un personaj de mare anvergură, nu numai pentru România, dar şi pentru Europa.

În Belgia este foarte cunoscut pentru toate prestaţiile sale artistice şi relaţiile pe care le-a ţesut în lumea teatrului. Mai precis, Constantin Chiriac are o strânsă colaborare cu cele două comunităţi din Belgia. Cu Comunitatea Franceză: Bursa şi Festivalul Entre Vues, care a iniţiat Bursa de Spectacole din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, începând cu anul 1997, prezenţa constantă în cadrul Festivalului a numeroase personalităţi şi companii artistice printre care: La Compagnie Mirador, La Fanfare du Commando Fête (2009), Compagnie Alimentation Générale, Paul Emond (2008), Compagnie Mossoux-Bonté, Teatrul Naţional din Bruxelles, proiectul european CITIES ON STAGE-VILLES EN SCENES, al cărui coordonator principal este Teatrul Naţional din Bruxelles.

Cu Comunitatea flamandă s-a implicat în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru – prezenţa companiei Circus Ronaldo şi a Teatrului Naţional din Gent. În luna octombrie a acestui an, Chiriac va pune în scenă, în coproducţie cu Teatrul Naţional din Bruxelles, un fabulos spectacol Faust de Goethe.

Pentru toate aceste motive, Majestatea Sa Regele Albert II a dorit să îi decerneze decoraţia « Ofiţer al Ordinului Coroanei », prin intermediul Ambasadorului Belgiei la Bucureşti, Philippe Beke, în prezenţa doamnei Fabienne Reuter, Delegat al Comunităţii Franceze din Belgia în România. @

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 39 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 33 minute
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

UPDATE - Preşedintele Klaus Iohannis, vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de preşedintele american Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Precizările Casei Albe

News.ro acum 29 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va face, marţi şi miercuri, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Cei doi şefi de stat vor discuta inclusiv despre situaţia din Ucraina şi

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Vizita lui Xi Jinping în Franţa

Mediafax acum 35 minute
Xi Jinping şi Emmanuel Macron îşi exprimă angajamentul pentru rezolvarea crizei din Ucraina şi continuarea investiţiilor în Franţa. Macron salută decizia Chinei de a nu vinde arme către Moscova şi mulţumeşte pentru sprijinul în promovarea unui armis

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 5 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 4 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 3 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

15°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/22°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

24°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°