•Fabrica de antibiotice a realizat in anul 2005 un profit brut de 6,5 milioane Euro •Planul pentru anul 2006 vizeaza un profit de 8,5 milioane Euro
Rezultatele financiare inregistrate de compania Antibiotice SA in anul 2005 confirma evolutia constant ascendenta urmata in ultimii ani de producatorul iesean de medicamente. Potrivit situatiei financiare aprobate la sfarsitul saptamanii trecute de Adunarea Generala a Actionarilor societatii comerciale, in 2005 Antibiotice SA a realizat o cifra de afaceri de 45,2 milioane Euro (echivalentul 163,5 milioane RON), in crestere cu 35 la suta fata de anul 2004, cand s-a obtinut o cifra de afaceri de 33,6 milioane Euro (136 milioane RON). Profitul brut al companiei a crescut, de asemenea, cu 51 la suta, ajungand la sfarsitul lui 2005 la nivelul de 6,5 milioane Euro (echivalentul a 23,7 milioane RON), fata de 4,3 milioane Euro (17,6 milioane RON), inregistrat la finele anului 2004. Conform reprezentantilor companiei, cresterea importanta a cifrei de afaceri a companiei se datoreaza in principal consolidarii pozitiei detinute de Antibiotice SA pe segmentele de medicamente antiinfectioase, preparate dermatologice si de uz topic, precum si dezvoltarii de noi produse pe segmentele cardiovasculare si sistem nervos central. Majorarea profitului brut al companiei farmaceutice Antibiotice SA a survenit ca urmare a cresterii volumului de vanzari pe de o parte, precum si ca efect al reducerii costurilor operationale, in paralel cu eliminarea din portofoliu a produselor neperformante, pe de alta parte. Un alt aspect pozitiv este diminuarea gradului de indatorare a firmei, de la 53,6 la suta in 2004, la 39,2 la suta la sfarsitul exercitiului financiar 2005, fapt care semnifica, tinand cont si de diminuarea gradului de indatorare bancara, reducerea dependentei de fondurile atrase din surse externe de finantare, cu efect dir