Cred că vă aduceţi aminte de acea duglişă, tipic autohtonă snoavă de prin Creangă, cu ţăranul păgubit de fierarul cel nepriceput. De la bucăţoiul de fier menit a se transforma în coasă, se ajunge la lopăţică, apoi la cleşti, apoi la cui, pentru ca în final, vîrînd şi cuişorul în foc, fierarul să-i propună amărîtului de client un sfîrîiac. Adică nimic. Un fum, un sfîrrrr, un fîs. Cam aici am ajuns şi noi în chestia dosarelor de Securitate, de cadre etc. După decembrie '89, toţi cei care într-un fel sau altul s-au ciocnit de-a lungul anilor de carcasa Aparatului, ori i-au rătăcit printre mecanisme, aveau voinţa şi forţa unui tanc înaintînd imperturbabil pînă la arhivele finale. De la octogenarul scăpat de exterminarea lui 1948-1954 pînă la liceanul din epoca "Liceenilor" lui Corjos, gradat din inconştienţă, sastiseală ori în perspectiva unor studii în străinătate, de la sexagenarul ardelean pe care l-a prins studenţia în plină revoluţie maghiară, transformat prin şantaj în informator pe viaţă, pînă la junele ceauşist de la 1968 devenit delator din patriotism (rusofobie) ori carierism (arghirofilie) de nu din strict profesionalism, trecînd prin cei siliţi la autoexilare, prin cei cărora li s-a blocat paşaportul, prin sufletele şi articulaţiile celor bătuţi la Jilava, Malmaison, Aiud, ca şi prin furia revendicativă (şi neputincioasă) a celor care au pătimit la Braşov în '87, la MTS-ul din 1982, la dezbinările şi turnătoriile reciproce din tot ce a însemnat grupare & coagulare în România (de breaslă, de generaţie, de şcoală, de segment socio-profesional etc.) - toată această armată a dezmoştenirii şi nenorocului avea o singură ţintă. Nu, nu răzbunarea, aşa cum s-au grăbit, cu perfect reflex, să decreteze vinovaţii, propulsînd cu eficientă perfidie cele două lozinci ("fără violenţă" şi "un om pentru liniştea dvs-tră") care au făcut tabula rasa din orice urmă de vino