Povestea pe care toţi am învăţat-o la şcoală este că ştiinţa îşi are originile în Grecia Antică, că dezvoltarea ei a stagnat până în perioada Renaşterii, că oamenii din Evul Mediu credeau că Pământul e plat, iar Biserica interzicea disecţiile şi îi persecuta şi ucidea pe savanţi.

Istoricii nu s-au lepădat niciodată de ideea că perioada medievală a fost una de nefastă pentru ştiinţă. „În ceea ce priveşte propria mea ştiinţă ca istoric, îmi pare un oximoron. Cum ar fi putut exista orice raţiune printre toate acele superstiţii? Nu există nici un motiv pentru care să gândim opusul în acest domeniu, perioada este de degradare intelectuală", scria istoricul Charles Singer în volumul „Middle Ages" („Evul Mediu"). În realitate, mitul potrivit căruia credinţa creştină ar fi ţinut pe loc ştiinţa în perioada medievală a fost inventat în secolul al XIX-lea şi, în ciuda eforturilor oamenilor de ştiinţă, se perpetuează. De fapt, Biserica medievală cerea ca elevii să înveţe matematică şi ştiinţă în universităţi. Mulţi oameni aveau cunoştinţe în aceste domenii. Şi, pentru că universităţile se autoguvernau şi răspundeau în faţa Papei, studenţii se bucurau de libertate academică. Desigur că existau nişte limite din partea credinţei, dar asta nu i-a împiedicat pe câţiva oameni, astăzi uitaţi, să progreseze în ştiinţă, scrie specialistul în istoria ştiinţei James Hannam, în HistoryToday.

Bradwardine şi prima descriere universală a mişcării

Thomas Bradwardine (1290- 1349) este un bun exemplu. Când era masterand la Colegiul Merton din Oxford, la începutul secolului al XIV-lea, a făcut o descoperire care concura cu teoriile vechilor greci despre cum ar trebui să evolueze ştiinţa. Folosind tehnicile matematice moderne ale vremurilor lui, el a elaborat o formulă care oferea descrierea universală a mişcării. Aristotel spunea că, întrucât matematica şi fizica sunt domenii d