Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul condamnat Cosmin Popescu a demisionat din PD-L

Publicat in Jurnalul, miercuri 20 aprilie 2011 ·

Deputatul PD-L, Cosmin Popescu, fost secretar de stat în Ministerul Economiei şi Comerţului, şi-a dat demisia din partid. Ca urmare a condamnării primate pentru favorizarea infractorului, la doi ani de închisoare cu suspendare, parlamentarul urma, oricum, să fie exclus din formaţiunea politică.

Parlamentarul de Gorj Cosmin Popescu şi-a dat demisia din PDL. El şi-a înaintat marţi seara la organizaţia PD-L Gorj, cererea de radiere din rândul membrilor de partid. “Marţi seara, deputatul Cosmin Popescu şi-a prezentat demisia, este un un gest de onoare, motivele sunt personale, dar care au legătură cu decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. El va rămâne deputat independent, dar nu ştim dacă va activa în grupul independenţilor sau la grupul nostru”, a declarat, Dan Vâlceanu, purtătorul de cuvânt al PD-L Gorj. Parlamentarul urma ca în prima şedinţă a organizaţiei din Gorj să fie exclus din partid, având în condamnarea definitivă şi irevocabilă primită.

Motivul demisiei

În urmă cu câteva zile, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis condamnarea deputatului Cosmin Popescu la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru favorizarea infractorului şi fals în înscrisuri oficiale.

Parlamentarul ar fi săvârşit aceste fapte în 2007 când se afla în poziţia de secretar de stat în Ministerul Economiei şi Comerţului. Atunci a întocmit un raport în care a prezentat date false cu privire la situaţia “strămutatului de lux” Ionel Manţog pentru a-l favoriza pe aceasta în dosarul său de corupţie.

Deputatul PD-L, Cosmin Popescu, fost secretar de stat în Ministerul Economiei şi Comerţului, şi-a dat demisia din partid. Ca urmare a condamnării primate pentru favorizarea infractorului, la doi ani de închisoare cu suspendare, parlamentarul urma, oricum, să fie exclus din formaţiunea politică.

Parlamen

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primăria Sectorului 4: Aeroportul Bucureşti-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri şi va permite transportul a minimum 30.000 de tone de mărfuri în fiecare an

News.ro acum 41 minute
Aeroportul Bucureşti-Sud, care urmează a fi construit la sud de Capitală, în urma unui parteneriat ce va reuni autorităţi locale şi centrale cu atribuţii în domeniu, va fi dimensionat astfel încât să poată deservi peste 11 milioane de pasageri, într

ÎNCHISOARE pentru ucigașul interlopului Emi Pian, liderul clanului Duduianu. Criminalul va sta 10 ani în spatele gratiilor

Gandul acum 19 minute
Ucigașul interlopului Emi Pian, liderul clanului Duduianu, a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare. Decizia judecătorilor este definitivă. Liderul clanului Duduianu, Florin Mototolea, zis Emi Pian, în vârstă de 39 de ani, a fost înjunghia

Grindeanu: N-am niciun fel de emoţie că nu vor fi finalizate toate lucrările prinse în PNRR pe zona rutieră/ Am semne de întrebare pe zona de CFR, pe anumite loturi

News.ro acum 57 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că nu are ”emoţii” că nu vor fi finalizate toate lucrările cuprinse în PNRR pe zona rutieră, dar a adăugat că are semne de întrebare pe zona de cale ferată, pe anumite loturi.

Accident aviatic în Buzău, unde a fost implicată o aeronavă AN-2, care aparține Aeroclubului României

Gandul acum 12 minute
Un accident aviatic a avut loc vineri în județul Buzău, unde a fost implicată o aeronavă AN-2, care aparține Aeroclubului României. Potrivit informațiilor Gândul, avionul s-a răsturnat la aterizare, cu partea din față. În termeni aviatici, a capotat

Mirel Palada, condamnat definitiv cu suspendare după ce a refuzat să i se măsoare alcoolul din sânge

Adevarul acum 57 minute
Sociologul Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, a fost condamnat definitiv vineri de Curtea de Apel Bucureşti la un an şi opt luni închisoare cu suspendare, după ce a refuzat să-i fie prelevate mostre biologice în vederea stabi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Ciolacu: Sunt convins că inflația va coborî în acest la sub pragul de 5%

Wall-Street.ro acum 41 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că are convingerea că inflaţia din România va coborî, până la sfârşitul acestui an, sub 5%, afirmând și că România a reușit să scape de recesiune, relatează Agerpres. Premierul a declarat, într-o conferinţă de pre

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum 2 ore
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

„Își aminteşte tot ce s-a întâmplat”. Primele cuvinte ale lui Robert Fico către președintele ales Pellegrini, după atac

HotNews acum 2 ore
Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE, citată de Agerpres. Premier

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°