Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Motanul castrat

Publicat in Jurnalul, duminică 29 noiembrie 2009 ·

O cunoscusem pe Adriana via internet. Era blondă, snoabă, arăta interesant şi locuia undeva lângă Piaţa Amzei. Încă din prima seară în care ne-am văzut am făcut şi amor, fără nici un fel de protecţie. Trebuie să recunosc faptul că îmi plăcea, era plină de temperament în pat. La scurtă vreme, relaţia noastră devenise oarecum publică, am adus-o în vizită şi la redacţie.

Nu puteam să mergem seara decât la ea acasă, fiindcă îl avea pe Mau, un motan bătrân şi castrat, extrem de al dracului. Animalul nu putea să stea singur, dacă Ada nu apărea seara acasă scotea nişte sunete infernale, care scoteau din minţi vecinii de pe palier. În plus, dacă se plictisea, se răzbuna urinând în pantofii scumpi, de firmă, ai amicei mele.

Nici când aterizam împreună în apartamentul din Amzei nu era foarte bine. Dihania, de altfel nu proastă, reuşea să deschidă orice uşă din casă. Când mă băgam cu Ada în dormitor apărea invariabil şi motanul. Atunci când făceam amor cu stăpâna lui, bănuia că se întâmplă o agresiune, ceva şi sărea să o apere. Mă trezeam cu ghearele animalului pe spate, muşcat de ureche sau auzeam scuipături ameninţătoare, semn că vrea să pornească la atac. Eram obligat să mă opresc din acţiune şi să mă uit temător la fiară. Am încercat să fac dragoste ceva mai blând şi mai puţin zgomotos, dar tot fără vreun rezultat. Mau se simţea vexat că nu e băgat în seamă şi îmi ardea o gheară pe gât când îmi era lumea mai dragă.

Blonda se trezea în zori, era şefă de personal (H.R. manager, cum se recomanda ca proasta, punând accentul pe R) la un minister şi începea lucrul de la 8:00. Îmi făcea vânt şi mie tot la ore d-astea mici. Ajungeam la redacţie cu ochii cârpiţi de somn şi plin de zgârieturi. Începusem să produc reportaje la "cota de avarie", mă certam cu colegii de birou din te miri ce, eram din ce în ce mai ciufut. De vreo două ori am adormi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 3 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 4 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 4 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 6 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 3 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum 14 ore
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 7 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°