Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Comoara lui Rahan“ se distribuie marţi cu "Adevărul“

Publicat in Adevarul, duminică 1 august 2010 ·

Numărul zece al revistei se distribuie marţi, cu "Adevărul“, la preţul de 7,95 lei. Din acest număr, intitulat "Comoara lui Rahan“, aflăm lucruri inedite despre începuturile omenirii.

„Comoara lui Rahan", care acoperă 42 de pagini, şi „Ofranda", poveste care se desfăşoară pe 15 pagini, sunt cele două episoade cuprinse în numărul zece al revistei „Rahan". De această dată, celebrul personaj trebuie să înfrunte „câţiva tigri cu colţi de sabie", dar mai ales să facă faţă invidiei vrajitorului Ognard.

Când Ognard înţelege că aventurile lui Rahan înseamnă tot atâtea cunoştinţe care îi dau eroului o putere fără margine şi îşi simte ameninţată autoritatea, decide înlăturarea acestuia cu orice preţ. Astfel, Rahan se vede nevoit să găsească soluţii pentru a ieşi din capcanele care îi sunt întinse.

Luptă pe viaţă şi pe moarte

În episodul „Ofranda", Rahan înfruntă o nouă provocare: este obligat să respecte tradiţia şi să facă schimb de daruri cu căpetenia unui trib. Problema intervine când eroului i se cer ca „ofrandă" colierul de gheare şi cuţitul de fildeş, accesorii de care niciodată nu se desparte. Rahan mediază situaţia cu abilitate, chiar dacă trebuie să lupte corp la corp cu un membru al tribului şi să dovedească răutatea lui Hagan.

Numărul zece al revistei „Rahan" conţine şi două materiale documentare inedite despre începuturile omenirii, dar şi o pagină de joc. Cei care vor cumpăra în fiecare marţi revista pot participa la un concurs, desfăşurat până la 16 noiembrie 2010, care are ca premii cinci safari în Africa pentru trei persoane. Cititorii pot trimite cele 26 de taloane inserate în primele 26 de numere ale publicaţiei, într-un plic timbrat, la CP 80 OP 33.

Vezi lista chioşcurilor „Adevărul“ din Timişoara şi Bucureşti!

Abonamentele se pot face:

Prin internet, cu plata online, la: www.adevarul.ro/abonamente/

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 2 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 2 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 6 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 11 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Alunecare de teren pe o stradă din Cluj-Napoca/ A fost afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri/ Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată

News.ro acum o ora
O alunecare de teren s-a prosus pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Preotul Ciprian Mega a fost primit de Vladimir Putin la Kremlin!

Ziua News acum o ora
În urma discuțiilor publice iscate în Rusia de participarea filmului "21 de rubini" la BRICS FILM FESTIVAL, preotul-regizor Ciprian Mega a fost invitat în această seară de către președintele Putin la o discuție despre valențele culturale ale producț

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 3 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 4 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

Vremea

București
acum

11°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

sâm.

9°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

5°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/19°