Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fantomele din Apahida

Publicat in Gandul, marți 29 noiembrie 2011 ·

Aveţi chef de ceva dulce? Sărat? Sau poate numai de o ronţăială? Biscuiţii Poporului!...

Ştiu pe de rost toate reclamele (asta cu biscuiţii e între "capişonul Cotnari" şi "o lume specială, plină de frumuseţe şi eleganţă, acum şi cu plata în rate"). Mai ştiu pe de rost declaraţiile liderilor Opoziţiei (obiectivul USL nu este să obţină şefia Senatului, noi vrem să schimbăm regimul Băsescu!) şi Mersul Trenurilor. Asta numesc eu supravieţuire prin cultură.

Azi-noapte am mutat de pe Cartoon Network (unde urmăresc ştirile) pe postul meu preferat, ca să văd ce mai fac strigoii de la Iaşi (vezi casa groazei). Se discuta ca de obicei aplicat, cu probe şi mărturii. Însă, la un moment dat - new entry: fantomele din Apahida.

Sunt puţine cuvinte pe lumea asta, care mă tulbură. După reformă, cvorum, implementare - Apahida. Nu vreau să văd Golful Elunda, nu vreau în Tenerife, îmi doresc să ajung la Apahida. N-am decât să sar din tren, pentru că de la Cluj acceleratul o ia întins până la Gherla. Dacă aţi fi studiat cu atenţie Mersul Trenurilor, aţi fi aflat că acceleratul se numeşte acum inter-regio, fiindcă nu opreşte decât in oraşe (ceferiştii le zic regionale). În Apahida, ca pe vremea mea, şuieră grăbit, nici n-apuci să vezi impiegatul de mişcare cum flutură lanterna cu lumină albă şi salută cu mâna la chipiu. Am tânjit o viaţă după un regio (neştiinţific: personal), care să tragă la peron, în Apahida. Din trenul de noapte, Apahida nu se vede dincolo de linia una - e o tenebră, care atârnă din cer până în praful drumului. Nu mă mir că aici şi-au făcut sălaş cele două fantome. De unde vin? Nu se ştie. Poate că s-au strecurat din vagonul de poştă, ca nişte aburi din plicurile lipite cu scuipat, de pe vremea când oamenii îşi mai scriau scrisori şi le tiveau cu timbre. Sau or fi ieşit, odată cu tezaurul, din mormintele gepide de la marginea comunei. Deşi nu prea

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum o ora
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 25 minute
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 4 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 6 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 9 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 6 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

SUA condamnă atacurile cibernetice din Europa și acuză Rusia că s-ar afla în spatele lor

Ziare.com acum o ora
Diplomaţia americană a condamnat vineri, 3 mai, o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP. "Statele Unite condamnă c

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°