Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara: Ploaia a băgat la apă festivalul gurmanzilor

Publicat in Adevarul, duminică 8 noiembrie 2009 ·

Timişorenii pofticioşi au stat închişi în casă şi au uitat de festivalul „Poftă bună – voie bună!” din cauza precipitaţiilor. Comercianţii care au venit la Timişoara din toate colţurile ţării au luat astăzi o pauză de la gătit. Vremea nefavorabilă a ţinut oamenii în case şi platforma de lângă Piaţa Flavia, acolo unde a avut loc primul festival din oraş unde îţi plouă în gură, a fost goală. Puţinilor vizitatori care s-au gândit totuşi să ia prânzul la festivalul gurmanzilor le-a plouat în farfurii.

Vijelia a răsturnat corturile amenajate

„Ne-a luat furtuna corturile aseară şi nu am mai avut ce să pun deasupra meselor”, a spus Luminiţa P., comerciantă care a venit tocmai din Satu Mare. Nici măcar mititeii, care până azi au fost regii festivalului, nu au mai avut clienţi. Pe un grătar înnegrit de jarul încins, se rumenesc câţiva mititei. Un domn îi învârte de zor şi le face vânt să se prăjească aşa cum trebuie şi se plânge că timişorenilor nu li se face foame când plouă.

„Nu a mai venit nimeni pentru că plouă într-una. Merge foarte, foarte greu astăzi”, a spus Daniel Olaru. Un alt coleg de-al lui care prepară mititei confirmă că vânzările nu sunt grozave din cauza timpului. „Am vândut 50 de mici maxim, cu tot cu ce am acum pe grătar, pentru că nu a mai venit lumea”, a spus Florin Jurca.

Bucătarii s-au aşteptat la mulţi clienţi

Cârnaţii care până ieri stăteau încolăciţi şi ademeneau vizitatorii au fost băgaţi în frigidere. La vedere au mai rămas doar câteva bucăţi de cârnăciori, prăjiţi şi reci, care aşteptau să fie cumpărate de vreun pofticios rătăcit care nu face prea multe mofturi. Ceaunele cu gulaş sunt şi ele reci şi în niciunul dintre ele nu mai clocoteşte nimic. Bucătarii au renunţat să mai prepare bucate şi oferta de mâncăruri variate s-a redus. De ici, de colo se mai simte câte un miros îm

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 3 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 31 minute
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

UPDATE - Klaus Iohannis, primit de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă/ Biden: Aţi întrecut toate aşteptările/ Iohannis: Lucrăm împreună la programul Visa Waiver

News.ro acum 19 minute
Preşedintele Klaus Iohannis este primit, marţi seară, de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în cadrul vizitei pe care şeful statului român o face la Washington, D.C. Joe Biden a amintit că a luptat pentru integrarea României în NATO, adăugân

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 3 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum o ora
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum o ora
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Regele Charles nu se va întâlni cu prinţul Harry în timpul vizitei acestuia în Marea Britanie

Mediafax acum 18 minute
Ducele de Sussex a sosit în Marea Britanie pentru evenimentele care marchează cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus, inclusiv o ceremonie la Catedrala St Paul. Este pentru prima dată când prinţul se află în ţară de la vizita sa pentru a-l v

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 57 minute
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/18°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°