Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corneliu Coposu, justiţiarul din presă

Publicat in Adevarul, vineri 20 mai 2011 ·

Pe lângă politică, Corneliu Coposu s-a ocupat şi de jurnalism, cea mai prolifică perioadă în acest domeniu înregistrând-o la Cluj Napoca, între 1935 şi 1938. Astăzi se împlinesc 97 de ani de la naşterea lui Corneliu Coposu.

Majoritatea românilor asociază imaginea sălăjeanului Corneliu Coposu cu activitatea politică sau cu lupta anticomunistă, dar puţini ştiu că Seniorul a fost şi ziarist. Pe lângă articolele cu teme politice sau istorice, Corneliu Coposu a scris şi materiale de scandal, în care incrimina inechităţile din justiţie sau traficul de influenţă al unor potentaţi ai perioadei interbelice, din Cluj sau Bucureşti.

Ziarist la Cluj

„Consider că perioada clujeană, cea de redactor la ziarul «România Nouă», cuprinsă între anii 1935-1938, este una distinctă din cariera jurnalistică a lui Corneliu Coposu. Este perioada de debut, dar și cea mai prolifică. Între 17 octombrie 1935 și 19 aprilie 1938 a reușit să publice în coloanele ziarului clujean aproximativ 200 de articole, fără a deveni un jurnalist de duzină“, explică dr. Marin Pop, şeful secţiei de Istorie Contemporană a Muzeului din Zalău.

Tematica articolelor publicate în această perioadă (1935-1938) cuprinde probleme de natură politică, în care face un aspru rechizitoriu al guvernării liberale, probleme sociale, economice, situația internațională, dar şi probleme culturale sau sportive.

Scandal mediatic

Printre altele, în ediţia din 10 aprilie 1936 a ziarului amintit, Corneliu Coposu scrie despre Flaviu Tamaş, un tânăr de 30 de ani din Satu Mare, care, beat fiind, s-a urcat la volan, deşi nu avea permis de conducere, şi a lovit mortal un gardian. Sub titlul „Beizadeaua de la Satu Mare“, Coposu arată că şoferul inconştient a reuşit să se ferească de rigorile legii, fiind ajutat de unchiul său Valer Pop, ministru de justiţie la acea vreme.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum o ora
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 31 minute
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 2 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

21°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°