Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU. Cum trebuie să privească bărbaţii pentru ca femeile să-i considere irezistibili

Publicat in Gandul, duminică 13 mai 2012 ·

Atunci când vor să cucerească o femeie, bărbaţii trebuie să fie foarte atenţi la modul în care o privesc. La această concluzie au ajuns oamenii de ştiinţă de la Universitatea Michigan, care au constatat că femeile preferă bărbaţii care ţin ochii larg deschişi în detrimentul celor care ţin ochii întredeschişi, informează Daily Mail.

Chiar dacă Geoge Clooney şi Antonio Banderas sunt recunoscuţi pentru puterea lor de a cuceri femeilor cu o singură privire, mai ales atunci când ţin ochii aproape închişi, datele cercetării arată că reprezentantele sexului feminin nu sunt impresionate de cei care ţin ochii întredeschişi, ba mai mult au senzaţia că aceşti bărbaţi nu sunt sinceri şi că nu îşi dorec o relaţie stabilă.

Pentru a ajunge la această concluzie, savanţii au rugat în grup de 400 de voluntari, femei şi bărbaţi, să examineze un set de 20 de fotografii în care apăreau diferiţi bărbaţi. O parte dintre bărbaţii din imagini aveau ochii larg deschişi, în timp ce ceilalţi aveau ochii aproape închişi.

După ce priveau fiecare fotografie în parte, participanţii la studiu trebuiau să noteze ce părere aveau despre modelele din imagine. Voluntarele trebuiau să noteze cu care dintre bărbaţii din fotografiile puse la dispoziţie şi-ar dori să aibă o relaţie de lungă durată, cu care doar o escapadă şi cu care şi-ar dori doar să flirteze. De asemenea, femeile mai trebuiau să spună care dintre bărbaţii din imagini şi-ar dori să le fie tată copiilor şi în care ar avea încredere să îl lase să plece într-o vacanţă însoţiţi de o rudă.

Pe de altă parte, voluntarii trebuiau să precizeze cu care dintre modele din fotografii ar fi dispuşi să înceapă o afacere şi cu care ar fi dispuşi să îşi lase o soră să plece într-o vacanţă.

Rezultatele au arătat că 71% dintre femei au spus că ar fi chiar dispuse să se mărite cu bărbaţii care aveau ochii larg deschişi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 39 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 40 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum o ora
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum o ora
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Banca Mondială recomandă reducerea ajutoarelor pentru crescătorii de animale, în scopul combaterii schimbărilor climatice

HotNews acum o ora
Ţările bogate ar trebui să reducă ajutoarele financiare oferite pentru sectorul creşterii animalelor, în ideea de a ajuta la reducerea poluării create de consumul de carne roşie şi lactate, susţine Banca Mondială, potrivit agenției Bloomberg, citate

Vladimir Putin este învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce ţări europene vor trimite reprezentanţi la ceremonie

Mediafax acum o ora
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi SUA, Marea Britanie şi Canada, sunt aşteptate să boicoteze marţi cea de-a cincea ceremonie de învestitură a preşedintelui Vladimir Putin din cauza războiului Rusiei în Ucraina. Cu toate aceste

Vremea

București
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

25°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°