Volumul creditului neguvernamental a scăzut cu peste un miliard de lei în octombrie, până la 206,8 miliarde lei, după ce înregistrase o revigorare în lunile de vară pe fondul avansului mai rapid al împrumuturilor în valută.
Cea mai slabă dinamică a fost înregistrată de piaţa creditului penru persoane fizice, unde soldul finanţărilor în lei s-a diminuat cu 2,1% luna trecută, la 36,5 miliarde de lei, în timp ce împrumuturile în valută au scăzut cu mai mult de un procent, la 64,7 miliarde de lei (echivalentul a 15 mld. euro), arată datele BNR.
"Scăderea creditelor pe partea de persoane fizice are legătură directă cu măsurile de austeritate. Lunile trecute impactul acestor măsuri nu a fost foarte vizibil deoarece au existat repatrieri de credite, dar în condiţiile în care nu mai vorbim de repatrieri începe să se contureze o imagine mai anemică a pieţei", comentează Nicolaie Chideşciuc, economistul-şef al ING Bank.
Comparativ cu toamna anului trecut, soldul creditelor în lei pentru populaţie a scăzut cu aproape 7%, iar bancherii spun că în prezent doar promoţiile mai mişcă piaţa deoarece reticenţa la îndatorare a clienţilor rămâne ridicată. În plus, nici apetitul pentru creditare al băncilor nu este foarte mare, lucru reflectat de o scumpire a împrumuturilor în ultimele luni.
Cumulat, soldul împrumuturilor în lei a înregistrat un declin lunar de 0,6% în octombrie, la 77,5 milioane lei, iar soldul creditelor în valută a scăzut cu 0,5%, la echivalentul a 30,3 miliarde de euro (129 mil. lei). Declinul general al pieţei a fost atenuat de dinamica creditului pentru companii, care a continuat să avanseze luna trecută chiar dacă într-un ritm mai lent. Soldul finanţărilor în lei acordate companiilor a ajuns la 41 miliarde lei la sfârşitul lui octombrie, în creştere cu 0,8% faţă de luna anterioară. "Companiile pot să obţină uşor în această perioadă