Piaţa de creanţe bancare, credite neperformante scoase la vânzare, va ajunge în acest an la 6,5 miliarde de lei. Suma este de trei ori mai mică decât valoarea totală a creditelor restante ale populaţiei şi firmelor, care se ridică la 9,446 miliarde la lei şi la 13,202 miliarde lei la valută (denominat), la nivelul lunii ianuarie 2012.
"Anul acesta piaţa totală de vânzare de portofolii de creanţe şi de externalizare va fi de 6,5 miliarde de lei, faţă de 6 miliarde lei anul trecut, dar ponderea între valoarea portofoliilor vândute şi externalizate se va schimba. Dacă anul trecut am avut portofolii vândute de două milarde de lei, pentru anul acesta estimăm că vom ajunge pe partea de vânzare de portofolii de creanţe la 2,5 - 2,6 miliarde de lei, neluând în calcul eventualele vânzări de credite ipotecare şi imobiliare", a spus Isabela Iacob, directorul general al Kruk International. Aceasta a mai precizat că în primele cinci luni ale anului valoarea creanţelor vândute pe piaţă a depăşit un miliard de lei.
"În general au vândut creanţe băncile mari şi de talie medie. Sunt bănci care vând cu regularitate, lunar, trimestrial sau la două luni, dar sunt bănci care vând doar odată pe an în funcţie de politica de externalizare", a mai precizat Isabela Iacob.
Piaţa de creanţe bancare, credite neperformante scoase la vânzare, va ajunge în acest an la 6,5 miliarde de lei. Suma este de trei ori mai mică decât valoarea totală a creditelor restante ale populaţiei şi firmelor, care se ridică la 9,446 miliarde la lei şi la 13,202 miliarde lei la valută (denominat), la nivelul lunii ianuarie 2012.
"Anul acesta piaţa totală de vânzare de portofolii de creanţe şi de externalizare va fi de 6,5 miliarde de lei, faţă de 6 miliarde lei anul trecut, dar ponderea între valoarea portofoliilor vândute şi externalizate se va schimba. Dacă anul trecut am avut portofolii vând