Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a adresat, ieri, în ultima zi a celebrării Jubileului său de diamant, un mesaj de mulțumire tuturor participanţilor la festivităţi şi celor implicaţi direct în organizarea lor. Sursa: Reuters
”Evenimentele la care am asistat pentru a marca Jubileul meu de diamant au fost o experienţă care m-a făcut să mă simt umilă. Am fost profund mişcată să văd atâtea mii de familii, vecini şi prieteni, sărbătorind împreună, într-o atmosferă atât de veselă”, a spus regina, în mesajul său radio-televizat, aseară, în Marea Britanie şi în întregul Commonwealth.
”Însă prinţul Philip şi cu mine dorim să profităm de această ocazie pentru a le transmite mulţumirile noastre speciale şi aprecierea tuturor celor care au ajutat la organizarea acestor sărbători ale Jubileului. A fost o provocare uriaşă şi sunt convinsă că oricine s-a bucurat de aceste ocazii festive îşi dă seama cât de multă muncă au implicat”, a mai spus regina. '
”Sper că amintirile evenimentelor feriricite din întreg acest an ne vor lumina vieţile mulţi ani de acum înainte”, a adăugat ea.
”Voi continua să preţuiesc şi să mă inspir din nenumăratele gesturi de bunătate, care mi-au fost arătate în această ţară şi pretutindeni în Commonwealth. Vă mulţumesc tuturor”, şi-a încheiat suverana mesajul, unul din puţine adresate supuşilor săi.