Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miting şi marş în Capitală

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 25 ianuarie 2012 ·

Mii de cadre militare disponibilizate au protestat ieri, iar o delegaţie a acestora a depus la TVR un memoriu în care au cerut demisia preşedintelui şi a guvernului, solicitând conducerii televiziunii publice să transmită cerinţele manifestanţilor. Protestul din Piaţa Victoriei a început la ora 11.30, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere (SCMD), organizatorul protestului, anunţând că la miting şi marş participă 10.000 de persoane din Bucureşti şi din provincie.

La ora 14.00, cu o jumătate de oră mai devreme decât era anunţat, protestatarii au plecat în marş pe traseul Piaţa Victoriei - Bulevardul Aviatorilor - Piaţa Charles de Gaulle - Calea Dorobanţilor - strada Emil Pangrati, ajungând, după aproape o oră, la sediul TVR.

Protestul s-a încheiat în jurul orei 16.00, fără incidente, la manifestaţie participând aproximativ 3.000 de persoane, potrivit Jandarmeriei Române.

Preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere, Mircea Dogaru, a spus că a cerut conducerii TVR să redea televiziunea poporului şi să transmită „ceea ce trebuie“. El a mai spus că sindicaliştii SCMD cer demisia preşedintelui Traian Băsescu, să „dispară“ de la putere PDL, UDMR şi UNPR, să fie alegeri anticipate, nu comasate, mai întâi locale, apoi parlamentare şi prezidenţiale. „Poate să conducă Blaga până la alegeri, n-are nici un fel de importanţă cine“, a spus Dogaru. Mii de cadre militare disponibilizate au protestat ieri, iar o delegaţie a acestora a depus la TVR un memoriu în care au cerut demisia preşedintelui şi a guvernului, solicitând conducerii televiziunii publice să transmită cerinţele manifestanţilor. Protestul din Piaţa Victoriei a început la ora 11.30, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere (SCMD), organizatorul protestului, anunţând că la miting şi marş participă

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 9 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°