Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două modele despre un Shakespeare salvat de clişee

Publicat in Observator Cultural, joi 12 noiembrie 2009 ·

Întrebarea cum mai poate fi asimiliat şi receptat Shakespeare în teatrul contemporan şi-a aflat două răspunsuri la ediţia din acest an a FNT-ului, oferite de Alexander Hausvater şi Cristi Juncu. Povestea de iarnă a Teatrului Naţional „Mihai Eminescu“ din Timişoara, respectiv Furtuna, cu actori de la Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploieşti, au adus pe scena teatrelor bucureştene două montări în care Shakespeare este din nou revalorificat şi transpus în formule teatrale inedite, care evită locurile comune. De la Hausvater nici nu se putea aştepta altceva decît o montare care să sfideze orice convenţii. Deşi este păstrat firul poveştii clasice, recontextualizarea face ca Shakespeare aproape să nu mai fie recognoscibil. Povestea de iarnă devine Povestea lui Hausvater, mai mult decît a lui Shakespeare (de altfel, noua tra-ducere, realizată de Peca Ştefan, operează încă din titlu o modificare: alegerea formei articulate este explicată de însuşi Hausvater într-un interviu cu Ciprian Marinescu, din Art Act Magazine, ca fiind relevantă pentru a sugera ideea că nu mai este vorba de povestea tuturor oamenilor, ci de a fiecăruia, în parte). Este o lume în care portrete din Arcimboldo prind viaţă, în care carnavalescul se îmbină cu scene de coşmar ale unui univers lăsat pradă tiraniei lui Leontes (Ion Rizea), regele Siciliei. Atmosfera cazonă de la debutul spectacolului, cu personajele în uniforme soldăţeşti, a amintit de un alt spectacol din cadrul festivalului, Prinţesa Turandot al lui Andriy Zholdak, resemnificat total pe scheletul unei simbolistici a totalitarismului ce dezumanizează fiinţa, dar nu asta a fost şi miza lui Hausvater, preocupat să creeze o lume în continuă schimbare, un univers care înglobează simboluri cît mai variate. Evident că, pe lîngă experimentul flamboaiant al lui Hausvater, Furtuna lui Juncu se arată extrem de „cuminte“. Montarea sa pare a aduce un

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 5 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 5 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 6 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 7 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 5 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°