Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Poliţia din Balş are curent electric cu porţia

Publicat in Adevarul, vineri 19 noiembrie 2010 ·

După ce că întreţin din fonduri proprii sediul poliţiei, şi aduc mobilier de acasă pentru birouri, poliţiştii din Balş sunt nevoiţi să facă economie şi la electricitate.Oamenii legii au voie să aprindă becurile şi calculatoarele doar dimineaţa şi seara.

O clădire veche gata să cadă, parcări insuficiente şi câte cinci sau şase poliţişti înghesuiţi într-un birou. Aşa arată sediul Poliţiei Balş, care se află la doar câţiva metri de Drumul E 576. Oamenii legii aduc de acasă tot ce trebuie pentru a îşi putea desfăşura activitatea în condiţii cât de cât bune. “Ne-am obişnuit cu situaţa asta, ce să facem? E mai greu atunci când efectuăm o anchetă pentru că suntem cinci poliţişti într-un birou, iar dacă ne nimerim să audiem doi sau trei dintre noi, atât îi e unui infractor să afle cum a procedat celălalt, că face şi el la fel”, a spus unul dintre poliţiştii de la Cercetări Penale, care a dorit să-şi păstreze anonimatul. Nici şeful Poliţiei Balş, Ion Şotea, nu are un birou mai dotat. Comandantul şi-a adus de acasă mobilier, televizor frigider şi calculator pentru a îşi dota spaţiul în care îşi desfăşoară activitatea zi de zi.

Deşi ar trebui să stea un singur poliţist într-un birou, la Balş stau şi câte cinci

Au renovat toaleta

De curând, oamenii legii au pus bani mână, mână de la mână, pentru a renova toaleta clădirii, care arăta jalnic, spun ei. Acum, poliţiştii trebuie să facă economie şi la curentul electric, de care beneficiază doar dimineaţa, timp de două ore, şi seara, cinci ore. Comandantul Poliţiei Balş spune că el a decis lucrul acesta şi că se face economie doar în anumite birouri, nu în toată clădirea. “S-a luat o astfel de măsură pentru a se reduce cheltuielile Inspectoratului. Toate posturile de poliţie din judeţ fac astfel de economii”, a spus comisarul Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poli

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 2 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum o ora
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 2 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 2 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

SUA îşi îndemnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot

G4Media acum 2 ore
Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe arme pentru apărarea antiaeriană în faţa Rusiei, transmite AFP, conform Agerpres. „Exis

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 4 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 5 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 3 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

13°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

12°/14°
mie.

11°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°