Batranul domn Arvinte, fost candva inspector financiar in invatamant, a gasit intr-o cutie de pantofi, pusa bine sub pat, un teanc gros de chitante.

In prima clipa, s-a gandit c-or fi scrisori de dragoste. Din cauza panglicii, desigur. Intr-un fel, chiar chitante de dragoste si erau. Zeci de note de plata de la restaurantele unde-si ducea, cand era tanar, iubitele si le oferea mici si bere. Sau cand era cazul si fetele promiteau fripturi si sprituri. Domnul Arvinte a luat la citit notele de plata si, cu toate ca nu-si mai amintea deloc chipurile domnisoarelor, cu care lega prietenii scurte, dar interesante din punct de vedere masculin, carciumile unde le ducea le revedea aievea, cu ochii mintii: Ciresica, Avantul, Codrii Cozminului, Dudesti, Dealul Mare. Ce vremuri, ce vremuri! Micii costau 1 leu si 20 de bani, portia de ficat la gratar, 6 lei, sticla de vin superior de regiune, 12 lei. Cu 25 de lei, daca fata nu era nemancata de dimineata, cum erau mai toate cunostintele sale din cartier, te alegeai cu niste amintiri de neuitat. Iata bunaoara bonul cu trei ciorbe de burta la bodega Dudesti. "Asta trebuie sa fi fost nebuna de Maricica - si-a zis batranul domn Arvinte, privind cu duiosie hartia stampilata pe fata si pe dos - , ca numai ea poftea inca o ciorba la supliment." In tinerete, domnul Arvinte le cerea chelnerilor sa-i stampileze notele de plata de doua ori, cam cu aceleasi motive cu care oamenii avuti adunau la Venetia servetele semnate de prietenii ocazionali din marile restaurante. Sa fie spre aducere aminte. Oamenii bogati dadeau pe neasteptate in fundul unui scrin Louis al XV-lea peste servetelele cu semnaturile unor Hemingway sau contele de Luxembourg si melancolizau la vremurile bune de odinioara, iar domnul Arvinte scotea dintr-o cutie de pantofi de sub pat note de plata cu chifle, halbe de bere si mici, de la Parcul Trandafirilor, si i se umezea