Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: "Nu inițiez și nu solicit suspendarea președintelui, dar reacțiile lui Stroe și Hrebenciuc sunt sănătoase"

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 24 martie 2013 ·

Președintele PNL, Crin Antonescu a declarat că el personal sau PNL nu inițiază procedura de suspendare a șefului statului, menționând în schimb că reacțiile lui Radu Stroe și Viorel Hrebenciuc în legătură cu Traian Băsescu sunt "sănătoase".

"Ce a făcut preşedintele ieri, şi nu mă refer la participarea la congresul unui partid, simpla participare la congresul unui partid, ca la orice alte acţiuni la care este invitat, nu ridică nicio problemă, dar postarea respectivă şi elemente din discurs îl situează în afara Constituţiei", a spus liderul PNL.

El a mai subliniat că nu va iniţia şi nu va solicita declanşarea unei proceduri de suspendare a șefului statului.

"Eu nu am iniţiat, nu am solicitat, nu iniţiez şi nu solicit declanşarea unei proceduri de suspendare, asta ca să fie foarte limpede pentru că din nou văd cum lucrurile se duc către o imagine deformată (...) Nu s-a declanşat nicio procedură de suspendare, eu personal nu solicit sau PNL nu declanşează sau nu cere declanşarea unei asemenea proceduri", a mai declarat liderul PNL.

În legătură cu afirmațiile lui Radu Stroe și Viorel Hrebenciuc privind suspendarea lui Traian Băsescu, Crin Antonescu a afirmat că acestea sunt firești.

"Declaraţiile politice ale domnului Stroe sau ale domnului Hrebenciuc sunt nişte reacţii fireşti, nişte reacţii sănătoase la un fapt peste care nu putem trece aşa...ca şi cum ar fi un fapt divers, doar pentru că el consacră o atitudine pe care foarte multă vreme, de nouă ani, a avut-o Traian Băsescu. Aseară Traian Băsescu ne spune: Gata, eu mă despart de PDL, de acum voi aveţi un drum şi eu altul, când de fapt această declaraţie trebuie să o facă orice preşedinte a doua zi după ce e ales preşedinte către fostul său partid, sau către forţele politice care l-au susţinut", a mai spus Antonescu.

CITIȚI ȘI: USL vrea, din nou, SUSPENDAREA lui Traian Băsescu. Stroe și H

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 6 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 4 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 7 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 8 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 7 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Zelenski anunţă că summitul pentru pace din Elveţia va avea loc la 15-16 iunie şi avertizează că Putin va încerca să perturbe evenimentul. Kremlinul spune că nu vede rostul acestor discuţii la care Moscova nu a fost invitată

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski consideră că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, va încerca să perturbe Summitul Global pentru Pace, care va avea loc în Elveţia la mijlocul lunii iunie, deşi Rusia, care nu a fost invitată la eveniment, a declarat

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°