Rochus Misch, telegrafist la cancelaria Reichului, unul din cei 20 de bodyguarzi permanenţi din jurul lui Hitler, a fost ultimul om care a părăsit buncărul în dimineaţa zilei de 2 mai 1945. Ziua de 1 mai a petrecut-o dormind buştean, zdrobit de oboseala zilelor precedente. Mi se pare perfect uman. Gîndiţi-vă: Pe 30 aprilie, pe la 11 dimineaţa, Hitler trecuse pe lîngă el, s-a oprit, i-a aruncat o privire, s-a întors şi a mers mai departe, pe coridor. Misch, la 5-6 metri distanţă, l-a auzit cum îi spune lui Goebbels că nu vrea să aibă soarta lui Mussolini şi să se ia toate măsurile ca să fie ars după deces; apoi a intrat în biroul său şi peste cîteva clipe Misch nu a mai auzit decît strigătul cuiva către Linge, servitorul Führer-ului: "Linge! Linge! Cred că-i gata!". După care - într-o tăcere de cavou - s-a aşteptat aproape o jumătate de oră pînă cînd cineva a îndrăznit să deschidă uşa biroului. Misch l-a văzut pe Hitler, mort, chircit pe un fotoliu sau pe o canapea (nu-şi mai aminteşte) şi pe Eva Braun, inertă, aplecată peste soţul ei. Cele două cadavre au fost învelite în două cuverturi gri din care li se vedeau pantofii. Cineva i-a ordonat lui Misch să urce la crematoriu. El a refuzat - îi era frică; apoi o văzu pe soţia lui Goebbels îmbrăcîndu-şi copiii, şase la număr, înainte de a le da otravă; deodată îi apăru, în faţa ochilor, Goebbels, care-i spuse clar că "aşa cum am învăţat să trăim, tot aşa trebuie să ştim să murim, ăsta-i sfîrşitul..." Cu o zi înainte, pe 29, în camera unde lucra lîngă ea, Misch o văzuse pe Traude Junge, secretara, bătînd la maşină testamentul politic al Führer-ului. El a înţeles că trăia "unul din acele momente cînd totul se prăbuşeşte, viaţa se opreşte şi nu-ţi mai pasă de nimic". În aceeaşi cronologie a emoţiilor, cu o săptămînă înainte, pe 22 aprilie, îl auzise pe Führer declarînd celor din jurul său că totul e pierdut, toţi treb