Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentul bulgar a adoptat cota unica de impozitare, de 10%

Publicat in HotNews, luni 17 decembrie 2007 ·

Parlamentul bulgar a adoptat luni, la a doua lectura, amendamentele pentru introducerea cotei unice de impozitare de 10%, potrivit Sofia News Agency. In pofida criticilor opozitie si a sindicatelor, coalitia socialista de la guvernare sa renunte la reglementarea care prevedea excluderea de la impozitare a unei cote de 200 de leva, aproximativ 100 de euro.

Conform agentiei bulgare, in urma aprobarii noului regim de impozitare, povara fiscala asupra persoanelor cu salarii mai mici de 490 de leva (250 de euro) va fi mai mare incepand din ianuarie.

Amendamentele adoptate luni sunt definitive, si doar un veto al presedintelui Georgi Parvanov le-ar mai impiedica sa devina lege, desi acesta nu a dat nici un semn ca ar intentiona sa faca acest lucru.

In ultima luna, parlamentul bulgar a amendat legislatia fiscala, efectuand schimbarile necesare inainte de a aproba proiectul de buget pentru 2008.

Liderii celor trei partide de care fac parte din coalitia de guvernamant au cazut de acord in vara cu privire la reforma fiscal, cu o cota unica de 10%, cea mai mica din Europa. Aceasta urmeaza sa inlocuiasca sistemul progresiv de impozitare.

Estonia a introdus cota unica de impozitare in 1994, iar de atunci a cunoscut o crestere stabila a produsului intern brut. Tarile est europene au fost atrase de acest sistem care promitea sa atraga investitorii si oferea o transparenta sporita. Slovacia, Romania, Albania si multe din tarile fost sovietice au adoptat ulterior acest sistem. Parlamentul bulgar a adoptat luni, la a doua lectura, amendamentele pentru introducerea cotei unice de impozitare de 10%, potrivit Sofia News Agency. In pofida criticilor opozitie si a sindicatelor, coalitia socialista de la guvernare sa renunte la reglementarea care prevedea excluderea de la impozitare a unei cote de 200 de leva, aproximativ 100 de euro. @

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 3 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 13 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 2 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 5 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 5 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 5 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°