“Orb, neghiob şi strâmt la minte, cum mă aflu, n-am fost totuşi atât de stupid şi de neştiutor încât să cred că Hristos ne cere să dăm din prisosul nostru: asta o fac doar şi păgânii. Am fost însă îndeajuns de nepriceput şi de rătăcit în beznă spre a cugeta – ceea ce pare întru totul conform cu învăţătura creştină – că ni se cere să dăm din puţinul nostru. Ba am şi mers până la a mă învoi cu ideea că din pilda celor doi bani aruncaţi de femeia văduvă în cutia darurilor (Marc. 12, 41-44; Luca. 21, 1-4) reiese îndemnul de a da tot ce avem, toată avuţia noastră. A fost nevoie să nimeresc a citi, acum câtva timp, un text al poetului francez Henri Michaux pentru a înţelege, cutremurându-mă, înfiorându-mă, că Hristos ne cere cu totul altceva. Şi anume: să dăm ceea ce nu avem…” (Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi)

Nicolae Steinhardt, scriitor, publicist şi critic literar, s-a născut la 29 iulie 1912 în comuna Pantelimon de lângă Bucureşti, într-o familie de evrei.

Între anii 1919 – 1929 a urmat cursurile şcolii primare şi ale Liceului „Spiru Haret” unde a avut printre colegi pe cei care vor deveni scriitori şi filosofi de mare valoare, Constantin Noica, Mircea Eliade, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat. După absolvirea Facultăţii de Drept şi Litere a Universităţii din Bucureşti, în 1934 Nicolae Steinhardt şi-a luat licenţa, iar doi ani mai târziu şi-a susţinut doctoratul în drept constituţional.

În 1939 la recomandarea lui Camil Petrescu a început să lucreze ca redactor la Revista Fundaţiilor Regale de unde a fost înlăturat în anul următor, în acţiunea de „purificare etnică” a guvernării Horia Sima. A revenit la revistă după 23 august 1944, pentru trei ani în care a avut o intensă activitate publicistică şi critică. Perioada care a urmat a fost grea pentru Steinhardt, ca pentru atâţia alţi gânditori idealişti: a fost dat afară din ba