Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Macovei deschide un nou front împotriva guvernului

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 aprilie 2006 · · · ·

de vreo două luni, nu mai lucrează ca o echipă. "Am ajuns la concluzia că nu mai e o echipă. Iată ce se întâmplă. De prin februarie, cel puţin, am ajuns la concluzia asta. Astfel de de vreo două luni, nu mai lucrează ca o echipă. "Am ajuns la concluzia că nu mai e o echipă. Iată ce se întâmplă. De prin februarie, cel puţin, am ajuns la concluzia asta. Astfel de reproşuri din partea mea pot fi făcute şi altor partide. Am constatat ceea ce s-a întâmplat în raport cu UDMR, care mi s-a părut consecvent împotriva acestor măsuri anticorupţie. Parcă celelalte partide au mai alternat", a spus Monica Macovei, într-un interviu acordat postului de radio Mix FM. Ministrul justiţiei a susţinut că UDMR a refuzat, pur şi simplu, orice negociere asupra prevederilor proiectului de lege privind înfiinţarea unei agenţii pentru controlul averii demnitarilor. "Brusc, a început să trebuiască să negociem politic proiectele anticorupţie, iar agenţia de integritate ca şi legea finanţării partidelor au fost iniţial anul trecut blocate direct de domnul Marko Bela. UDMR n-a vrut să se discute până acum. N-a venit cu chestiuni punctuale anul trecut, când am venit cu acel proiect. Bun, prost, l-am produs şi am zis: hai să-l discutăm. A fost scos de pe ordinea de zi şi trecut să-l discutăm în Coaliţie şi n-a mai fost discutat în Coaliţie. Abia acum s-a pus problema asta. Până acum două săptămâni s-a refuzat dialogul politic", a declarat Monica Macovei.

Ministrul justiţiei a reluat astfel criticile aduse, la începutul săptămânii, UDMR. Liderul UDMR, Marko Bela, a respins acuzaţiile potrivit cărora formaţiunea pe care o conduce s-ar opune adoptării unor măsuri anticorupţie. El a spus că Macovei ar trebui să-şi ceară scuze pentru astfel de afirmaţii.

Olteanu: Modificările au îmbunătăţit legile anticorupţie

"Guvernul şi Coaliţia i-au susţinut întotdeauna Monicăi Macovei pr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum o ora
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 4 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 3 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 3 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 6 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 9 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Şapte morţi în urma căderii unui autobuz în râul Moika, la Sankt Petersburg

News.ro acum 3 ore
Şapte persoane au murit vineri, după ce un autobuz cu aproximativ 20 de pasageri la bord a căzut în râul Moika, în centrul oraşului Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din Rusia, potrivit unui nou bilanţ prezentat de către autorităţi,

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°