Un reporter plin de idei şi sensibil la nuanţă, Raluca Ion de la Cotidianul, m-a sunat de curînd să mă întrebe cum trăiau, "sub comunişti", scriitorii nonconformişti, nici disidenţi, nici arestaţi, dar deloc "pe linie", refuznici ai realismului socialist; ştia că au existat şi "din ăştia", o categorie gri, în afara alb-negrului care încă domină viziunea intelectualităţii "sub ăia" (neprihănirea anticomunistă vs. lichelismul comunist). I-am explicat că mai ales "sub Dej" se mergea pe excludere "din cîmpul muncii", pe interzicere a numelui în presă, pe o eliminare din corpul social pentru a se ajunge la o "moarte civilă". Reportera nu a înţeles cum venea asta - "o moarte civilă". I-am recomandat, printre altele, acest text scris în 1986, înainte de a părăsi România, în care Lucian Raicu descrie excluderea sa în 1958 din presa literară pentru că nu se desolidarizase de "teoria duşmănoasă a adevărului integral", lansată de prietenii săi. După ştiinţa mea, nu cunosc vreun scriitor român care să fi pus o asemenea vivacitate în relatarea unei nenorociri într-o epocă în care - conform vorbei lui Caraion - "nenorocirile se luau la întrecere socialistă cu realizările".
"Uite: e 2 august, ca în ziua şedinţei de la Petrol şi Gaze. Va avea loc, mi s-a spus, în zilele de 1-2 august 1958, în sala de festivităţi. Greşesc, nu am apucat ziua de 2 august. În seara zilei precedente, pe la zece, eram bun plecat din sală, fără carnet şi, desigur, fără viitor. Exclus. Numai din organizaţie? Aşa speram în seara respectivă, dar a doua zi (2 august, ştiam eu ceva...) am fost anunţat de femeia de serviciu (de la Viaţa Românească) să mă prezint să-mi iau şi preavizul. Exclus, deci, şi din redacţie, în virtutea articolului de lege nr.... Nu suna prea grozav acest articol... Anunţîndu-mă, femeia de serviciu (Minodora) a adăugat, ca pentru sine, dar am auzit: Ťsăracul»... Ştia Minodor