Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum spiona NSA înainte să existe Google, Facebook, Apple sau Microsoft: filtra mii de telegrame pentru a găsi un indiciu

Publicat in Adevarul, marți 18 iunie 2013 ·

Edward Snowden a dezvăluit, prin intermediul publicaţiei „The Guardian“, că Agenţia Naţională de Securitate din SUA a spionat utilizatorii prin intermediul companiilor cu servicii online ca Facebook, Google sau Microsoft. Totuşi, practica nu este deloc nouă şi primele tentative de spionaj prin intermediul companiilor private încep la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial.

În august 1945, armata SUA s-a întâlnit cu reprezentanţii celor mai mari trei companii de telegraf: ITT World International, RCA Global şi Western Union, informează The Daily Dot. Armata le-a cerut acestora copii după toate telegramele trimise din SUA şi spre SUA. Directorii acestor companii au fost de acord, dar atât timp cât li s-a garantat de către Procurorul General că nu este nimic ilegal în ceea ce fac. Nu există o dovadă oficială a unei astfel de asigurări, dar spionajul prin ceea ce avea să devină actuala NSA a început la acea dată.

Operaţiunea de spionare prin telegrame a fost denumită Shamrock. În fiecare zi, curierii trimişi de armată ridicau din New York, Washington, San Francisco şi San Antonio telegramele internaţionale. Acestea ajungeau apoi la analişti care treceau prin toate discuţiile înregistrate, căutând dovezi că ruşii îi spionează. În tot acest timp, companiile au cerut noi garanţii că ceea ce fac este legal. Au şi primit o astfel de garanţie oficială după mai multe insistenţe, dar fără vreo asigurare că viitoarele administraţii vor susţine demersul. Întregul program a mers înainte sub comanda Armed Forces Security Agency (AFSA) care avea să devină NSA pe măsură ce se aflau tot mai multe detalii despre Shamrock. Află şi: Yahoo! dezvăluie cifrele influenţei pe care vor s-o exercite SUA şi promite un raport de transparenţă din această vară

Agenţia a continuat programul de verificare a telegramelor timp de două decenii. Louis Tordella, directorul general al N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum o ora
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 2 ore
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

PSD: Nicuşor Dan trebuie să aleagă dacă merge sau nu cu penalii în campanie. El are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine

News.ro acum o ora
Social-democraţii consideră că, după trimiterea în judecată a inculpatei Clotilde Armand, candidatul pentru Primăria Generală Nicuşor Dan are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine în această campanie electorală. Nicuş

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 34 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Prim-ministrul Marcel Ciolacu: Mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. Am dat şi ordonanţa

News.ro acum 27 minute
Şeful Guvernului Marcel Ciolacu a precizat că mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. El a amintit că, în acest sens, a fost emisă ordonanţa. „Vedeţi că am intrat în procedura de implementare. O să explice doa

Care este CAUZA surpării drumului din Slănic / Marcel CIOLACU: S-a făcut un drum peste o mină

Gandul acum 47 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că a fost la curent în permanență cu privire la situația de la Slănic, județul Prahova, unde terenul s-a tasat pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. Întrebat vineri de jurnaliști despre acest subiect, șef

Ciolacu, declaraţie bizară: "Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi"

Mediafax acum 43 minute
”Asta e, a venit bănăţeanul de Grindeanu să facă Autostradă în Moldova. Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi", a răspuns Ciolacu într-o conferinţă de presă la întrebarea unui jurnalist legată de autostrada care va lega Moldova de

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum o ora
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

Ciolacu: Am spus şi în Qatar, şi la Abu Dhabi şi o spun - Comarnic-Braşov se va face în parteneriat public-privat fiindcă sunt în jur de 4-5 miliarde de euro

News.ro acum 17 minute
Premierul Marcel Ciolacu a reiterat ceea ce a declarat şi în Qatar şi Abu Dhabi şi anume că autostrada Comarnic-Braşov va fi făcută prin parteneriat public-privat, fiind vorba de circa 4-5 miliarde de euro. Şeful Executivului a mai spus că Guvernul

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 5 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

4°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

16°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°