Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Minune, de la Poliţie, direct la petrecere (UPDATE)

Publicat in Adevarul, joi 15 septembrie 2011 ·

Cunoscutul interpret de manele a fost invitat ieri la nunta fiului lui Cosmos Tănase. În jurul orei zece, însă, artistul a trecut şi pe la Secţia II Poliţie.

19.45 Şeful Poliţiei Municipale Iaşi, Lucian Mursa, a precizat că artistul ar fi fost citat în mai multe rânduri pentru a da declaraţii în acest caz. „A fost citat la Secţia II în mai multe rânduri, a fost convocat şi în septembrie, dar până astăzi nu a venit, când am înţeles că a fost citat telefonic de ofiţerul de caz şi a fost audiat în legătură cu fapta reclamată“, a explicat şeful Poliţiei Municipale Iaşi.

16.38 Înainte de a merge la petrecere, însă, cântăreţul a făcut o oprire la secţia II de Poliţie, pentru a explica forţelor de ordine ce s-a întâmplat la începutul lunii februarie a acestui an, atunci când reprezentanţii unei benzinării din Iaşi au făcut o sesizare la Poliţie potrivit căreia persoane necunoscute ar fi sustras o şampanie din benzinărie. Potrivit şefului Poliţiei Municipale Lucian Mursa, la plângere au fost ataşate şi înregistrări video care i-au ajutat pe oamenii legii să identifice un grup de suspecţi, printre care şi artistul. „Domnul Adrian Copilu Minune s-a prezentat în cursul dimineţii la sediul Secţiei II Poliţie din dorinţa de a clarifica unele aspecte cu privire la incidentul trecut", a precizat Alina Vezeteu, agent în cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi.

FOTO Nuntă de interlopi cu manelişti şi firme de pază la Iaşi. Dedicaţii de mii de lei şi paradă cu maşini de lux UPDATE

"Am alimentat cu benzină patru maşini şi la casă au uitat să îmi încaseze şi am plecat aşa. Am uitat pur şi simplu de şampanie", a povestit atunci Minune, recunoscând că nu e prima dată când uită să achite diverse lucruri pe care le ia din magazine.

Citiţi şi:

Vipurile interlopilor la petrecerile clanului Corduneanu (VIDEO ŞI AUDIO)

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mișcarea făcută de fugarul Paul al României, după ce a fost prins în Malta. Șansele să fie eliberat pe cauțiune

Ziare.com acum 30 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri, 3 mai, se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis au

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 19 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Grenadă neexplodată, găsită în curtea unui localnic din Vâlcea. Zona a fost cercetată de urgență

Ziare.com acum 18 minute
O grenadă neexplodată şi în stare avansată de degradare a fost descoperită joi, 2 mai, în curtea unui localnic din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Elementul de muniţie a fost ridicat de către pirotehnişti. Descoperirea a fost făcută joi, într-o curte

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum 20 minute
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°