Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Porumboiu, Gigi Becali din provincie

Publicat in Adevarul, marți 31 ianuarie 2012 ·

Patronul de la Vaslui şi-a făcut un obicei din a se despărţi de antrenorii lui cu scandal, după un model născut de finanţatorul Stelei. Cel puţin patru tehnicieni au păţit-o.

Când Adrian Porumboiu se enervează, nimic nu-i mai stă în cale! Nici măcar o prietenie pe care credea că a legat-o cu antrenorul de pe banca Vasluiului. Dacă i s-a pus, a dat afară tehnicianul, indiferent de numele său şi de rezultatele înregistrate pe banca moldovenilor! Ultimul sacrificat: Viorel Hizo.

Victima numărul 1: „puriul", primul blatist

„Uraganul" însă a fost declanşat de foarte devreme, încă din 2006. După meciul Vaslui - Steaua, 0-4, în urma căruia roş-albaştrii au câştigat titlul la mare luptă cu Rapidul, Porumboiu şi-a acuzat jucătorii şi pe antrenorul de atunci, Mircea Rednic, de blat. Suspiciunile finanţatorului au fost influenţate şi de faptul că „Puriul" oricum ar fi plecat la Dinamo, plus că mai multor fotbalişti le expira contractele după meciul cu Steaua. Mircea Rednic n-a mai „ieşit" din gura lui Porumboiu. „Dacă era aşa bun, juca cu Vasluiul în Cupa UEFA.

Atitudinea lui Rednic faţă de cei care îl plătesc e lamentabilă. Rednic m-a ajutat să am mulţi jucători «cu ziua» în echipă. Erau zilieri şi ei îşi terminau programul zilnic la sfârşitul returului de campionat", a atacat omul de afaceri. Desigur, nici antrenorul vizat n-a rămas fără reacţie: „O să-l dau în judecată pentru că vorbeşte prea mult. Nu vreau să mai aud de Porumboiu".

Ce a zis Porumboiu: Din cauza lui Rednic, am zilieri în echipă. E un om pervers.

Şi „Munti" a vrut să trântească meciuri

Cronologic, a urmat despărţirea cu scandal de Dorinel Munteanu, care a pregătit Vasluiul în sezonul 2007-2008. Culmea, tot în urma unei partide cu Steaua, câştigată de bucureşteni în deplasare cu 1-0. Porumboiu şi-a atacat şi acum tehnicianul că s-a predat uşo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 58 minute
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza

Wall-Street.ro acum 25 minute
Gruparea palestiniană Hamas a anunţat că acceptă o propunere de încetare a focului în Fâşia Gaza formulată de Egipt şi Qatar, propunere asupra căreia Israelul şi SUA încă nu s-au poziţionat, afirmând doar că în prezent o studiază, relatează agenţiil

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 4 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°