Liderul Partidului Democrat se va înscrie oficial, până mâine, în cursa pentru fotoliul prezidenţial. Preşedintele interimar al ţării a declarat că a reuşit să obţină semnăturile a 57 de deputaţi, care însă „nu-i garantează un rezultat pozitiv" la 16 decembrie.
Marian Lupu a spus că va face tot posibilul pentru a fi ales şef al statului. În acelaşi timp, are temeri că pentru el nu vor vota 61 de deputaţi.
„Nu avem garanţii la acest subiect, noi mergem şi căutăm voturi, din urma noastră vine altcineva şi le dezbate şi iată aşa ne mişcăm în cerc, deja de doi ani", a declarat Lupu, la Adunarea Generală a aleşilor locali PD, făcând aluzie la neînţelegerile din cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană.
Faptul că în AIE există tot felul de suspiciuni a fost remarcat şi de către premierul Vlad Filat, ieri, în timpul Congresului al V-lea al Partidului Liberal Democrat.
Marian Lupu este sănătos şi poate candida la preşedinţie
Marian Lupu a asigurat Alianța că are suficiente voturi pentru alegerea președintelui
Referindu-se la candidatura pentru funcţia de preşedinte al ţării, prim-ministrul a spus că PLDM îşi asumă acordul AIE semnat, dar va cere garanţii ca să fie sigur ca PD nu-i va aduce pe comunişti la putere.
„Vom lua o decizie corectă faţă de AIE, dar le vom cere şi celorlalţi să facă la fel. Vom solicita candidatului la funcţia de preşedinte să accepte semnarea unui angajament suplimentar: să nu facă alianţă cu PCRM, să nu admită reformatarea puterii, să susţină Guvernul şi să depolitizeze instituţiilor de forţă", a menţionat liderul PLDM, reales ieri în unanimitate în această funcţie.
VIDEO Marian Lupu, preşedintele interimar al Republicii Moldova: „Republica Moldova poate adera la UE în 10-20 de ani"
„Trebuie neapărat să fie semnat acest angajament, dacă nu este deja o înţelegere de demitere a Guvernului", a menţ