Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Renault Twingo, o „orăşeancă get-beget“

Publicat in Adevarul, miercuri 6 aprilie 2011 · ·

„Adevărul“ a testat cea mai nouă maşină franţuzească de oraş. Twingo este recent sosit în clasa mini şi este o opţiune serioasă pentru cei care vor să schimbe o rablă pe o maşină nouă. Noul Twingo are o misiune foarte grea, aceea de a-i călca pe urme predecesorului său lansat în 1993 care a fost vândut în milioane de exemplare.

Din punctul nostru de vedere, actuala generaţie are toate atuurile să reuşească, mai ales că vechiul Twingo ni s-a părut o maşină nedigerabilă. Designul actualului Twingo este unul plăcut şi este bine că a reuşit să lase în urmă imaginea predecesorului său de la care nu a preluat decât forma mânerelor uşilor. Varianta testată de noi este cea de bază, Trend, care dispune, din echiparea standard, de aer condiţionat, radio CD, geamuri faţă şi oglinzi cu reglaj electric, sau opţional soluţii de conectivitate USB, Bluetooth şi o serie de elemente de personalizare a designului.

Interiorul spartan este dominat de volanul de dimensiuni mari

Elementele de pe maşina noastră de test erau nişte stickere cu steaguri de curse şi sintagma Renault Sport, care ne făceau să visăm la varianta Gordini. Din păcate, motorul de 75 CP ne trezea brusc din visare şi ne amintea că Twingo-ul nostru Trend oricât ar fi de „călcat" este departe de un hot-hatch. Totuşi am observat că pe piaţă este o cerere tot mai mare de maşini mai mici, mai eco şi mai ieftine, iar Twingo se încadrează perfect în această categorie. Mai nou, motorul Renault pe benzină de 1,2 litri, cu 16 valve se conformează cu fenomenul de downsizing şi a putut fi regăsit şi pe gama Clio III. Consumul este şi el unul foarte satisfăcător pentru un motor pe benzină situându-se în jurul valorii de 5,8 litri la 100 km.

Vitezometrul electronic

Mini-ul francez se dovedeşte a fi agil şi uşor de manevrat într-un oraş aglomerat precum Bucureştiul, dar dacă vă aşte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 36 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 38 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum o ora
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°