Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Separat, pe acelaşi drum

Publicat in Dilema Veche, joi 3 iunie 2010 ·

Douăzeci de ani am trăit cu toţii o realitate ajustată. Am creat, am acceptat tacit, am ignorat sau n-am avut habar de formele prefabricate, artificiale, în care cei care au condus ţara asta – şi cei care au fost conduşi deopotrivă – au înghesuit adevărul. Ne-am culcat, pe rînd şi la gramadă, ghemuiţi în cele mai bizare poziţii, într-un pat al lui Procust. Acum, cînd patul a devenit din ce în ce mai strîmt şi ne cad pe dinafară, sub sabie, mai toate organele vitale, începem să ne punem întrebări cu omul slab şi cu omul gras. Întrebări legate de cheltuieli nejustificate, de băgatul mîinii pînă la cot în banul public, de planuri de asistenţă socială clădite pe nimic, de imposibilitatea de a plăti pensiile şi salariile.

Aceiaşi sindicalişti, pe care îi văd din ’90 încoace, mînuiesc mase de oameni speriate de un viitor incert, persoane nelegate de nici un fel de sens comun, de nici o direcţie închegată social. Chiar strînşi în număr mare în Piaţa Victoriei să strigăm împotriva Guvernului, am dat un spectacol fracturat. Acolo era România. La nuntă, botez sau înmormîntare. Dansînd dansul pinguinului, ascultînd un soi de hip-hop în aceeaşi măsură în care ascultam lideri de sindicat care, în particular, nu se înţeleg nicicum. Care sînt putred de bogaţi. Care, în deplasări în străinătate, stau la hoteluri de cinci stele, şi altminteri reprezintă interesele unei populaţii fără dinţi în gură. Care n-au nici o problemă să fie plătiţi de unii şi de alţii cu deputăţie în Parlamentul pe care cu o zi înainte voiau să-l desfiinţeze.

Coeziunea socială se bazează pe încredere. N-am avut-o niciodată. Nu vă miră că în ţara asta nu există practic cifre oficiale pe care să te poţi baza, oricare ar fi domeniul la care fac ele referire? Guvernarea precedentă nu are aceeaşi statistică precum cea care i-a urmat. Referinţe care ar trebui să fie de netăgăduit – proiectarea de bu

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vremea se schimbă în țară: Cod galben de vânt şi ploi în toată România

Wall-Street.ro acum 34 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis două atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi cantităţi însemnate de precipitaţii, valabile în primă fază până miercuri dimineaţa în nouă judeţe din Oltenia şi Ba

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 2 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Mesaj RO-Alert în Sinaia, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs

News.ro acum o ora
Autorităţile din Sinaia au transmis, marţi, unm mesaj RO-Alert pentru avertizarea populaţiei, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs în oraş. ”A fost transmis mesaj RO-Alert în oraşul Sinaia, str. Furnica, pentru avertizarea populaţiei cu privir

Cod galben de furtuni violente în vestul ţării

Press Alert acum o ora
< figure id="attachment_366257" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Meteorologii au emis două alerte Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru câteva zile, în mai multe zone ale României. Se anunță ploi to

Zelenski propune ca forţele armate ale ţărilor NATO vecine să intercepteze rachetele ruseşti deasupra teritoriului ucrainean. El se plânge că deciziile occidentale legate de livrarea de armament se iau prea greu şi ajutorul întârzie chiar şi un an

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le cere partenerilor occidentali să se implice mai direct în război, ajutând la interceptarea rachetelor ruseşti deasupra teritoriului Ucrainei şi permiţând Kievului să folosească arme occidentale împotriva

Politica de susținere a producătorilor și procesatorilor locali a inceput sa dea rezultate. Suntem pe locul 2 la nivel european

Ziua News acum 44 minute
Investițiile productive din România au fost de aproape 27% din Produsul Intern Brut (PIB), o sumă record direcționată de către Guvernul condus de Marcel Ciolacu care plasează țara noastră pe locul doi la nivel european. Politicile PSD de încurajare

Gabriela Firea: "Construim Spitalul Metropolitan după câștigarea alegerilor pentru Primăria Generală"

Ziua News acum o ora
Starea sistemului de sănătate din România este departe de a fi perfectă, dar se îmbunătățește cu implicarea autorităților locale. Sunt destul exemple de bune practici în ultmii ani. În București, de exemplu, în perioada 2016 - 2020, au fost deschise

Raport PwC: 60% dintre companiile din Europa Centrală și de Est cred că expunerea la anumite riscuri aduce oportunități de creștere

HotNews acum 24 minute
Majoritatea (60%) companiilor din Europa Centrală și de Est (ECE) cred că anumite riscuri, precum cele asociate cu tranziția la energia verde, schimbările în preferințele consumatorilor sau tehnologia, pot deveni oportunități de creștere. În schimb,

INS: Numărul locurilor de muncă vacante a fost 35.000 în primul trimestru, în creştere cu 1.700 faţă de trimestrul anterior

News.ro acum 25 minute
Numărul locurilor de muncă vacante a fost 35.000, în prmul trimestru din acest an, în creştere cu 1.700 faţă de trimestrul anterior, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). ”În trimestrul I 2024, numărul locurilor de muncă vacante a

Mega-jucătorii penali de pe tușă

Ziua News acum o ora
Un scandal fără precedent a fost generat ieri de către procurorul șef al Curții Penale Internaționale de la Haga. Acesta a solicitat emiterea unui mandat de arestare împotriva a doi lideri israelieni și altor câtorva lideri Hamas. Furtuna s-a declan

Vremea

București
acum

21°
mar.

12°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

14°/20°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°