În capul meu, Turkmenistanul nu se deosebea de celelalte foste republici sovietice, toate având în coadă formula "Stan".
Am comparat undeva o călătorie peste hotare, într-un loc anume de pe glob, cu apariţia unei noi femei în viaţa ta. Până la a o cunoaşte şi, mai ales, până la a te îndrăgosti, amănunte precum: numele ei mic, locul în care s-a născut, profesia ei şi a părinţilor, nu-ţi spuneau nimic. Pe măsura adâncirii în povestea de dragoste, tot ce e legat de ea va deveni, graţie unei legi a Psihologiei, de maxim interes pentru tine. De la parfumul cu care se dă până la boala de stomac de care suferă. La fel şi pentru mine, o călătorie în străinătate.
Până la voiajul făcut în Turkmenistan, ca ziarist din echipa postului B1 TV, ştiam puţine lucruri despre această fostă republică a imperiului sovietic. Dar ce spun eu! Nu ştiam nimic.
În capul meu, Turkmenistanul nu se deosebea de celelalte foste republici sovietice, toate având în coadă formula „Stan", însemnând „Pământul lui": Turkmenistan, Uzbekistan, Kazahastan, Tadjikistan.
Întors de la Aşgabat, capitala Turkmenistanului, m-am năpustit asupra bibliotecii personale. Am găsit cu greu, în balamacul de cărţi, câteva în stare să mă lămurească: Henry Bogdan, „Histoire des peuples de l'ex-URSS", Perrin, 1993; Jean-Paul Roux, „L'Asie Centrale", Fayard, 1997, şi Cristina Alexandrescu, „Asia Centrală. Repere geopolitice", Editura Didactică şi Pedagogică, 2009. Puţine dar mai ales sărace în informaţii despre ceea ce mă lăsase cu gura căscată în Turkmenistan, şi anume mania monumentelor de pronunţată notă megalomană.
Împreună cu ceilalţi membri ai grupului de presă (toţi tineri şi foarte tineri, eu putând fi desemnat drept decanul de vârstă al avionului prezidenţial, dat fiind că sunt mai bătrân decât Traian Băsescu), am vizitat două monumente faraonice din Aşgabat: Monumentul Independenţei şi M
